
Imagini dezolante din Parcul Rozelor, cândva mândria Timişoarei.
De două ori în cursul acestui an, în lunile aprilie şi iunie, ziarul nostru a tras semnale de alarmă cu privire la aspectul neîngrijit al Parcului Rozelor, unul dintre punctele de atracţie ale Timişoarei, care i-a adus în trecut numele de „Oraşul Florilor”.
Gardul viu şi trandafirii erau, atunci, bolnavi şi năpădiţi de buruieni.
Mulţi dintre cititori ne-au „recomandat”, pe reţelele de socializare, unii într-un limbaj decent, alţii mai puţin politicoşi, să avem răbdare, că „trandafirii înfloresc vara”, că „nu a plouat de multă vreme”, că au văzut pe site-ul primăriei imagini cum „Parcul Rozelor e verde şi plin de trandafiri”…
Ei bine, suntem la jumătatea lunii august, zona este dezolantă, totul este uscat şi pârjolit (o fi caniculă, dar nu degeaba s-au inventat sistemele de irigat).
Trandafirii sunt aproape inexistenţi (puţini la număr, pe lângă scenă şi în partea spre Catedrală, ca să-i vadă „milionul de turişti”).
Au rămas doar plăcuţele cu speciile…
Parcul Rozelor era una dintre minunățiile care au cucerit inimile celor care au trăit ori au poposit în Orașul Florilor, cum era denumit acest loc, cuceritor din orice parte l-ai fi privit.
Parcul a fost deschis în secolul al XIX-lea, pentru împăratul Franz Iosef, fiind amenajat, după cum consemnează istoria, în stil englezesc, cu alei, baldachine și rondouri de trandafiri aleși cu grijă de cunoscutul florar imperial Wilhelm Mühle.
Mai apoi, în perioada interbelică, au ajuns să fie plantați și admirați peste 1.000 de soiuri de trandafiri!
Distrus în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, parcul a fost refăcut și redat bucuriei privitorilor, ca o moștenire de drept pentru patrimoniul Timișoarei.
Chiar și când nu erau trandafirii înfloriți, în parc era mereu ordine și curățenie, indiferent de anotimp.

O plimbare, astăzi (foto dreapta), prin acest parc, echivalează cu un fel de masochism pentru cei care au avut, în trecut, privilegiul să-i poarte pașii pe aleile străjuite de romanticii trandafiri, prețuiți și îngrijiți cu o deosebită atenție (foto stânga).
De câțiva ani, Parcul Rozelor moare, puțin câte puțin…


