14 cadre didactice de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan”, cursuri de formare la Paris și Barcelona.
Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” din Timișoara este o unitate de învățământ special, care școlarizează elevi cu deficințe de auz, Sindrom Down, deficiențe grave și asociate, autism și alte tulburări în dezvoltare.
Preocuparea cadrelor didactice pentru a oferi un proces instructiv-educativ și terapeutic de calitate pentru beneficiarii centrului s-a concretizat în aplicarea pentru obținerea unui grant prin programul Erasmus+, derulat de Uniunea Europeană.
Astfel, în perioada 1 septembrie 2022 – 29 februarie 2024, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Constantin Pufan” din Timișoara a derulat proiectul de Educație școlară „Educația este șansa mea!”, proiect finanțat prin Programul Erasmus+.
Proiectul și-a propus pentru toate cadrele didactice, dezvoltarea competențelor de abordare și utilizare eficientă a noilor tehnologii digitale și a unor metode moderne prin colaborarea cu instituții europene specializate, ceea ce va duce la crearea unei strategii coezive privind actul educațional, creând premisele unei instituții care asigură o educație de calitate pentru toți elevii.
CITEȘTE ȘI: A început amenajarea accesului în șantierul din zona unde vor fi construite tunelurile de pe autostrada A1 Lugoj – Deva
Astfel în cadrul acestui proiect, 14 cadre didactice din unitatea de învățământ au beneficiat de trei cursuri de formare la Paris și Barcelona.
Ultima activitate din cadrul Proiectului Erasmus + “Educația este șansa mea”, s-a concretizat prin organizarea simpozionului interjudețean “Abordări moderne în psihopedagogia specială” – ediția a II-a.
În cadrul evenimentului s-au prezentat activitățile proiectului, precum și Biblioteca virtuală de resurse educaționale deschise și ghidul “Ghid practic de utilizare a instrumentelor digitale în educația elevilor cu CES“ realizate în cadrul proiectului.
Prin implementarea acestui proiect se urmărește creșterea gradului de profesionalizare a cadrelor didactice și a calității actului educațional prin dezvoltarea competențelor profesorilor de a utiliza noi strategii de predare, tehnici incluzive și de cooperare, în urma cursurilor de formare la care au participat profesorii.
Un alt obiectiv important al proiectului a fost dezvoltarea competențelor digitale ale profesorilor și elevilor, integrarea resurselor și instrumentelor digitale în procesul instructiv-educativ și terapeutic.
Prin atingerea acestor obiective, activitățile vor deveni mai atractive și interactive ducând la dezvoltarea competențelor digitale, creșterea motivației pentru învățare și a gradului de implicare în activități, ceea ce va duce la îmbunătățirea rezultatelor școlare și a competențelor sociale și emoționale.
În urma implementării proiectului va crește coeziunea grupului de cadre didactice, se va îmbunătăți comunicarea și cooperarea între cadrele didactice.