Accident extrem de grav în Timiș. Astăzi, 11.10.2023, la ora 07:40, pompierii timișeni au fost anunțați, prin apel 112, despre producerea unui accident rutier pe Centura Lugojului.
A fost alertat Detașamentul de Pompieri Lugoj și trimiși la locul evenimentului 11 subofițeri cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare și un echipaj SMURD. La locul evenimentului au fost alocate două ambulanțe SAJ, dintre care, una cu medic.
Potrivit ISU Timiș, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, în care se aflau doar conducătorii. Din nefericire, o femeie a rămas blocată între fiarele contorsionată. Victima a fost extrasă și predată ambulanței SAJ în stare gravă.
Ce au stabilit poliţiştii?
Potrivit IPJ Timiş, o femeie în vârstă de 59 de ani a condus un autoturism pe DJ 609, dinspre localitatea Hezeriș, iar la intersecție cu DN 6 – centura Lugoj a intrat în coliziune cu un autoturism ce circula pe DN 6, dinspre municipiul Caransebeș înspre municipiul Timișoara, condus de un bărbat în vârstă de 63 de ani.
În urma impactului, a rezultat o victimă, respectiv femeia în vârstă de 59 de ani, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.