Ministrul investițiilor europene, Cristian Ghinea, la Timișoara

Ministrul investițiilor europene, Cristian Ghinea, la Timișoara

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, s-a aflat vineri în vizită de lucru, la Primăria Timișoara, pentru a discuta despre stadiul proiectelor cu fonduri europene și finanțarea proiectelor Timișoarei prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Ministrul a vizitat amplasamentul viitoarei Maternități municipale de pe strada Macilor, însoțit de Dominic Fritz – primarul Timișoarei, Ruben Lațcău – viceprimarul Timișoarei, Cristian Moș – vicepreședintele Consiliului Județean Timiș. A urmat o vizită pe șantierul de reabilitarea a liniei 5 de tramvai de pe Calea Bogdăneștilor.

Ministrul a explicat: „E un mit faptul că nu vin bani din PNRR. Acolo unde avem proiecte – că vorbim de autostrăzi sau de creșe – oamenii ăia iau deja bani”.

De asemenea, Ghinea a mai spus că PNRR-ul României se află în negocieri, nefiind vorba de semnale îngrijorătoare.

„Există o diferență între ce aștepta Comisia Europeană și ceea ce putem noi, ca țară, să livrăm. Să nu uităm că avem o țară care încă este foarte dependentă de cărbune. Un sfert din energia României este produsă la CE Oltenia, o companie cu mari probleme, pentru care ar trebui să avem un plan de restructurare. Da, Comisia Europeană ar vrea să facem o rachetă dintr-un domeniu energetic rămas mult în urmă. Negociem o soluție de mijloc”, a mai spus ministrul.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Ministrul investițiilor europene, Cristian Ghinea, la Timișoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *