5 jocuri pe care merită să le încerci în această vară

5 jocuri pe care merită să le încerci în această vară

A venit vara, cel mai probabil și perioada concediilor, iar timpul liber ni-l putem petrece și jucându-ne. Iar dacă ești în căutarea unor jocuri interesante pe care să le încerci în această vară, iată câteva recomandări menite să-ți umple timpul liber.

Recomandările sunt următoarele:

  1. Assassin’s Creed Valhalla – Este cu siguranță unul dintre cele mai în vogă jocuri în acest moment. Utilizatorul intră în pielea într-un războinic viking pe malul Angliei antice și încearcă să cucerească tot ce întâlnește în cale. Acest joc are o grafică excelentă, cu efecte ce au primit numeroase laude. Jocul celor de la Ubisoft a fost lansat în 2020 și a avut o primire de excepție în lumea gaming-ului. La câteva luni de la lansare, peste 1.8 milioane de jucători erau în întreaga lume. De asemenea, a fost nominalizat la categoria „Jocul anului” la premiile NAVGTR.

2 – Shining Crown – Pasionații de păcănele știu cu siguranță acest joc, fiind un titlu  de referință. E unul dintre cele mai apreciate jocuri. Pe cât de simplu e, pe atât de interactiv. Shining Crown este, așa cum îi spune și numele, un joc cu coroane. Jucătorii își doresc să aibă cât mai multe coroane, în timp ce celelalte simboluri ale jocului sunt portocalele, prunele, cireșele, lămâile, pepenele și strugurele. Pariul maxim este de 200 RON, în timp ce câștigul maxim ajunge până la 100.000 RON. De asemenea, beneficiază și de o grafică modernă și de un jackpot progresiv.

  1. FIFA 21 – A fost vara fotbalului, ținând cont de desfășurarea EURO 2020, astfel că FIFA 21 este cu siguranță un joc pe care merită să îl iei în seamă, mai ales că a intrat și la reduceri la aproape toate magazinele online și are un preț accesibil. În FIFA 21 vei găsi peste 30 de ligi, printre care se află și Liga 1, peste 700 de cluburi și peste 17 mii de jucători. Din păcate sunt și echipe care nu au ajuns la un acord cu EA Sports și sunt prezentate sub nume diferite, precum Piemonte Calcio, așa cum este cazul lui Juventus Torino. FIFA 21 este unul dintre cele mai așteptate jocuri în fiecare an și cu siguranță merită o șansă în cazul în care ești fanul acestui sport, mai ales că recenziile au fost în general pozitive pe PC, PS4 și Xbox One.
  2. Asphalt 9: Legends – Este probabil cel mai popular joc cu mașini disponibil pe dispozitivele mobile. Grafica sa este de-a dreptul excelentă, la fel ca și modulul de joc. Sunt disponibile 93 de mașini, multe dintre ele de lux, precum Lamborghini Centenario, Ferrari FXX-k, Lamborghini Veneno, McLaren Senna ori Bugatti Chiron. Desigur, cei care doresc să piloteze mașini mai normale precum Chevrolet Camaro ori BMW Z4 le au și pe acestea la dispoziție. Asphalt 9: Legends poate fi încercat și pe Windows 10, Nintendo Switch și macOS și este un joc foarte bun și pentru mediul online.

5. Subnautica: Below Zero – Jocul reușește să îi transpună pe utilizatori în lumea subacvatică a unei planete extraterestre. În cazul în care îl vei juca vei avea ocazia să explorezi adâncurile oceanelor, să colectezi date despre specii și fenomene nemaiîntâlnite și să colectezi datele pentru propriul submarin. În tot acest timp vei avea ocazia să te lupți cu diverse creaturi aflate în adâncurile oceanelor. Jocul a fost lansat în mai 2021 și este disponibil pe Microsoft Windows, macOS, PS4 și PS5, Xbox One, Xbox Series X/S și Nintendo Switch. Conform Metacritic, recenziile acestui joc au fost „în general favorabile”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *