În Timiş se vor construi locuinţe ANL pentru tineri, dar şi pentru specialişti (medici, profesori etc.) care îşi desfăşoară activitatea în Buziaş.
Primele contacte în acest sens au avut deja loc, după ce primarul Sorin Munteanu a purtat o discuţie cu Nicolae Chiriac, directorul adjunct al Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL).
În acest sens, urmează ca primăria să pună la dispoziţie terenul necesar, asigurând şi utilităţile inerente, iar agenţia va realiza proiectul.
În vederea demarării efective a investiţiei, Primăria Buziaş se află în faza identificării suprafeţelor de teren pe care se vor construi locuinţe ANL.