Era 20 decembrie 1989, o zi mai caldă decât cele obișnuite la început de iarnă pe aceste meleaguri. Dar nu căldura adunase în mijlocul orașului mulțimea aceea imensă de oameni, ci determinarea de a-și lua viitorul în propriile mâini. De a-și construi libertatea, adică.
După trei zile de confruntări, de contestare sub șuieratul gloanțelor a unei anormalități care dura de două generații, orașul s-a revărsat în el însuși, coloane de zeci de mii de oameni pornite dinspre platformele industriale și cartierele populare punând literalmente stăpânire pe piețele centrale și împrejurimile redutelor regimului totalitar.
Voința cetățenilor neînarmați se dovedise mai puternică. Timișoara devenea primul oraș liber de comunism nu doar din țara noastră, ci din întregul spațiu numit pe atunci, pe cât de cinic, pe atât de exact, lagărul socialist.
Și acesta a fost începutul sfârșitului pentru un sistem politic care (ca, vai atâtea altele) s-a ridicat și s-a menținut prin teroare, afirmând cu ipocrizie că-i apără pe cei mulți ținându-i în frig, în foame și-ntr-o perpetuă stare de nesiguranță. Exemplul Timișoarei s-a dovedit molipsitor, propagându-se cu o viteză greu de înțeles, poate, pentru cei care n-au trăit efectiv acele momente.
De la o oră la alta, numărul orașelor și satelor care s-au alăturat mișcării de emancipare, încurajate de victoria simbolică de pe malurile Begăi, a crescut vertiginos, ajungând ca în doar două zile să măture până la vârf un sistem de putere ce păruse infailibil. România, cu Timișoara ca vârf de lance, servea atunci lumii întregi lecția exploziei mămăligii.
Dar Timișoara, și întreaga țară pe urma ei, începea să învețe atunci și o altă lecție: aceea că libertatea este greu de cucerit, și mai greu de apărat, dar cel mai greu de construit. Importanța de căpătâi a datei de 20 decembrie 1989 a fost aceea că, devenit liber, orașul de pe Bega trebuia să probeze, pentru sine și pentru restul țării, că libertatea poate funcționa, că nu se transformă în haos și anarhie, că nu lasă loc arbitrariului, răzbunării și elanului distructiv.
CITEŞTE ŞI: Dan Negru, de pe treptele Catedralei: „Criminalii copiilor din Decembrie ’89 nu au fost niciodată găsiți”
Iar modul în care s-au comportat cetățenii orașului atunci s-a dovedit la fel de demn de memoria istorică precum curajul de a nu ceda sub teroare în cele trei zile anterioare. Capacitatea Timișoarei libere de a se autoorganiza, de a menține în funcțiune toate serviciile esențiale ale unui mare oraș, de a păstra un climat de calm și echilibru social și (poate mai ales) de a cultiva speranța, încrederea în viitor și sentimentul că nimeni, cu adevărat, nu va fi lăsat în urmă, toate acestea s-au dovedit esențiale în păstrarea libertății atât de greu câștigate.
Lecția despre construirea libertății a făcut posibilă, și ea, descătușarea de energie națională atât de bine surprinsă de sloganul ”Azi în Timișoara, mâine-n toată țara!”.
kkt! fuse si se duse – atatia morti pentru nimic sau mai bine spus pentru bataia de joc a hahalelelotr!