
17 milioane de lei pentru canalizarea dintr-o comună timișeană.
Comuna Șandra va beneficia de canalizare, finanțarea fiind asigurată prin programul Anghel Saligny. S-a publicat prin ordin de ministru lista de investiții, iar Șandra figurează cu suma de 17 milioane de lei pentru realizarea acestui obiectiv.
CITEȘTE ȘI: Ambrozia, o problemă continuă la Timișoara. Peste 260 de terenuri verificate de polițiștii locali, 48 de sancțiuni aplicate în ultimele două luni
”Așa cum am promis, unul dintre marile proiecte pe care le-am avut în vedere pentru comuna noastră a fost cel legat de canalizare. Deși este ultimul, nu a fost nicidecum lăsat la voia întâmplării, dar nu am găsit până acum finanțarea necesară.
Acum însă, proiectul privind realizarea sistemului de canalizare și stație de epurare în comuna Șandra va deveni, în sfârșit, realitate.
După mult efort de a găsi finanțare, am primit una generoasă prin intermediul Programului Național de Investiții Anghel Saligny. În acest an vom semna contractul cadru, se va finaliza proiectarea, se va demara licitația și sperăm că lucrările vor începe din primăvară.
Mă bucur să știu că vor beneficia de apă și zonele care nu au acum această facilitate.
Sunt mândru și de acest proiect și bucuros că încet-încet, toate proiectele devin realitate, și astfel ne putem bucura de o localitate modernă, prosperă și din ce în ce mai aproape de una de nivel european”, transmite primarul Luchian Savu.