15.000 de lei amendă pentru un girocean care a încercat să scape de deșeurile din subsolul locuinței
Zilele trecute, ca urmare a unor postări în mediul online, polițiștii locali timișoreni s-au autosesizat și au identificat un cetățean cu domiciliul în localitatea Giroc, care a predat deșeuri provenind din igienizarea subsolului imobilului în care locuiește, unei persoane fizice care nu era autorizată să preia deșeurile, dar este angajat al operatorului de salubrizare Retim SA, în timp ce se afla pe strada Aurel Contrea colț cu Aleea Viilor.
CITEȘTE ȘI: Autoritățile locale nu pot demola sau reloca Monumentul Ostașului Român
Cel care a predat deșeurile unui operator neatorizat a fost sancționat cu 15.000 lei, societatea de salubrizare urmând să decidă ce măsuri ia în cazul angajatului său.
”Reamintim cetățenilor că este foarte important să respecte legislația în vigoare pentru a evita sancționarea, amenzile pentru astfel de fapte fiind între 5000 lei și 15.000 lei”, transmite Poliția Locală Timișoara.