110 verificări ale polițiștilor locali timișoreni, pe linie de mediu

110 verificări ale polițiștilor locali timișoreni, pe linie de mediu

110 verificări ale polițiștilor locali timișoreni, pe linie de mediu

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului au efectuat, în săptămâna 17.11.2023 – 23.11.2023, verificări și reverificări în cazul a 38 de sesizări scrise și telefonice, referitoare la terenuri neîngrijite, disconfort produs de diferite activități comerciale, șantiere și lucrări de renovare sau amenajări interioare, rampe clandestine cu deșeuri și abandon de deșeuri, neîntreținerea corespunzătoare a curților, parcărilor, spațiilor deținute sau utilizate, nerespectarea colectării selective a deșeurilor la asociațiile de proprietari, existența contractelor de salubrizare.

CITEȘTE ȘI: Mircea Miclea, despre prima lui zi de școală: ”A venit domnul învățător, m-a văzut că eram un pic mai înalt decât ceilalți și m-a mutat în banca măgarilor”

Au fost efectuate 110 verificări fiind aplicate, în total, un număr de 21 de sancțiuni în valoare de 36.300 lei.

A fost verificat, în această perioadă, modul în care se respectă colectarea selectivă a deșeurilor la asociațiile de proprietari, respectiv întreținerea curățeniei în jurul imobilelor, la locul de amplasare a pubelelor.

Astfel, au fost controlate 47 de asociații de proprietari și locatari, din toate zonele orașului, fiind aplicate 4 sancțiuni în valoare de 6000 de lei, pe străzi precum Aurel Ciupe, Lisabona, iar 14 rampe de deșeuri identificate au fost transmise Primăriei, în vederea luării măsurilor de igienizare.

Totodată, au fost împărțite 65 de pliante și afișe cu centrele de colectare cu aport voluntar și pe linia prevenirii abandonului pe domeniul public.

În ultima săptămână, au fost verificate 10 de locații cu șantiere, fiind aplicate în total 10 sancțiuni în valoare de 25.000 de lei pentru gestionarea necorespunzătoare a deșeurilor, neamenajarea de rampe de spălare a roților la ieșirea din șantiere. Printre locațiile în care au fost constatate nereguli se află Strada Grigore Alexandrescu, Calea Circumvalatiunii, .

Polițiștii locali au acționat și pentru depistarea persoanelor care abandonează sau depozitează deșeuri pe domeniul public, fiind sancționate 5 persoane, cu amenzi în valoare de 4.000 de lei, pentru abandonul deșeurilor pe spații verzi, depozitarea lângă pubele și aruncarea deșeurilor pe domeniul public în zone precum Strada Poiana Ruscă, Polonă, iar o persoană a fost sancționată cu 300 de lei pentru neîntreținerea zonei verzi. În ultima săptămână au fost verificate 95 de contracte de salubrizare.

Tot în ultima săptămână, polițiștii locali au aplicat o sancțiune de 1000 de lei pentru refuz de legitimare.

Sursa foto: Poliția Locală Timișoara


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *