Un șofer RATT a închis uşa în faţa unei mame, plecând cu copilul care urcase în autobuz

sofer ratt

Un incident petrecut miercuri, într-un mijloc de transport în comun din Timișoara, i-a lăsat fără replică pe călători. Întâmplarea a avut loc în autobuzul 40, de Ziua Copiilor.

Sosind cu foarte mare întârziere în stație, probabil din cauza aglomerării din trafic, șoferul a închis repede ușile autovehicului și a plecat în cursă fără să mai zăbovească nici o secundă.

Imediat însă, călătorii i-au strigat să oprească, întrucât mama unui copil care apucase să se urce în autobuz a rămas pe dinafară. Șoferul s-a făcut că nu-i aude și și-a continuat drumul.

Paramedic SMURD din Timişoara, salvator şi în timpul liber

La un moment dat, văzând că pasagerii insistă asupra opririi, s-a întors și s-a răstit către unul dintre ei: ”Da ce, aia-i mamă? Aia-i mamă, mă, care-și lasă copilul?”.

Toţi inculpaţii reţinuţi în dosarul „Vama Moraviţa 2016” au fost ARESTAŢI preventiv. NUMELE LOR

Ferm convins că mama merită o corecție, șoferul a apăsat pe accelerație, preferând, astfel, să pedepsească copilul rămas captiv în autobuz pentru o eventuală culpă a celei care i-a dat viață.

Finul unui baron PSD, numit la conducerea Protecţiei Consumatorilor Timiș

Purtătorul de cuvânt al RATT, Cosmin Bradu, a declarat că, pentru a se putea lua măsuri împotriva șoferului, este nevoie de o sesizare din partea mamei: ”Doamna trebuie să vină la noi să depună o reclamație, în urma căreia se va dispune o anchetă internă. Dacă șoferul va fi găsit vinovat, se va proceda la sancționarea pecuniară a acestuia, putându-se ajunge până la desfacerea contractului de muncă. Am mai avut astfel de situații”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

24 thoughts on “Un șofer RATT a închis uşa în faţa unei mame, plecând cu copilul care urcase în autobuz

  1. Doresc sa spun doar ca reprezentantii RATT (din birou ) nu stiu ce se petrece in realitate in mijloacele de transport in comun. Noi, calatorii, platim ca sa urcam in aceste mijloace de transport, iar soferii se comporta cu noi de parca i-am deranja si am folosi bunurile lor personale. Ei probabil ca nu stiu ca noi platim !!! Posibil sa-si inchipuie ca isi fac pomana ci noi . Asa este oare, stimata conducere a RATT ? Va astept oricand aveti dumneavoastra curaj sa circulam impreuna cu un 16 ; poate dupa aceea va veti trezi.
    Nu spun mai multe, dar inca astept raspuns de la RATT la solicitarea mea de a plati jumatate de abonament pentru 16 fata de dei care circula pe linia 15 (pentru ca 15-le circula de cel putin doua ori mai bine/des, daca nu de trei ori, decat 16-le).
    Dar e adevarat ca trebuie terminata si cea de a doua biserica din curtea RATT.

  2. Si eu am pățit să alerg spre autobuz si sa îmi închidă ușile în fața . Sau când am vrut sa ma dau jos tot așa. Sunt niste nesimțiți.. Nu am cuvinte !!

  3. Aceeasi problema am semnalat-o si eu, referitor la linia trolebuzului 16, conducerii RATT si mi s-a raspuns ca circula din 10 in 10 minute conform graficului. Le-am propus sa circule si ei, in fiecare zi inspre si dinspre servici cu acest troleibuz, nu cu masinile personale sa vada cat dureaza cele „10 minute” in statii. Sunt acelasi numar de troleibuze, probabil, pe un traseu mai lung. Nu circulau corespunzator nici inainte de a se prelungi traseul, care, „gura lumii” spune s-a prelungit deoarece angajatii primariei din Zona Soarelui au dorit sa aiba statie cat mai „aproape” de locul de munca.

  4. Si mie mi s-a intamplat asa cand eram mai mica pe trolebuzul 13 mama a urcat iar mie mi-a inchis usa in fata.Iar acum 2 ani aprox eram cu mama mea in 700 asteptam tramvaiul si a venit 2-ul,mama a urcat iar mie la fel mi-a inchis usa si parca radea de mine dp ce a inchis a mai stat in statie era sa cad sub pt ca ma aplecasem dp poseta.apoi am fugit pana la luis turcanu in statie a oprit si cineva care a coborat mi-a tinut usa iar el a stat pana am ajuns si iar a plecat si nu ma lasat sa urc facea intentionat, luat nr tramvaiului si am fugit pana in centru intr-un suflet mama mea avea probleme cu picioarele si imi era frica sa nu plece in timp ce coboara pe scari.Nu am apucat sa fac reclamatie pentru ca am crezut ca mi s-a parut,insa dp un timp mi-am dat seama ca a fost intentionat.O perioada imi era teama sa ma mai urc in tramvaie.

  5. Soferii RATT sunt niște nesimțiți… Într-adevăr asa fac…. Îti inchid ușile în fata…in Germania soferii de pe bus-urile de transport în comun se dau jos sa ajute batranii sa urce…daca te vede ca alergi te așteaptă, vorbesc frumos..intrun cuvânt: sunt educati.

    1. Miruna te contrazic,in Germania pasgerii sunt mai injurati decat in Romania.In Germania rar mai gasesti un sofer care sa fie neamt,80% sunt straini si multi sunt un real pericol pentru siguranta pasgerilor.Ai dreptate in unele orase ajuta invalizii in scaune cu rotile(daca nu au insotitor)dar in altele nu avem obligatia sa ajutam.Iar la capitolul asteptat daca alergi este MIT,daca avem intirziere nu asteptam pe nimeni caci obligatia pasagerului este sa fie in statie la ora din grafic.

  6. Daca urca mama prima si ramanea copilul pe jos ce facea atunci soferul??? Accelera??… Ar trebui acuzat de rapire de minor (mai ales ca fusese avertizat de calatori de situatie), poate asa nu-i mai arde de glume proaste.

  7. ACEST domn NU TREBUIE SA MAI FACA PARTE DIN RATT . DOMNILOR DIN CONDUCEREA RATT VA RUGAM SA IL DATI AFARA PE ACEST…..domn !

  8. Soferii RATT sunt ca si controlorii niste imputiti. Cica „security”… Vai de capul lor. Nu au nici limbja coerent si nici atitudine. Sunt o rusine pentru Timisoara.

  9. Unii soferi de autobuze si-au cam luat lumea in cap daca raman in urma cu programu raman din vina lor poate cateodata din vina traficului dar in mare parte unii dintre ei nu prea respecta programul daca eram tatal copilului ramas captiv in autobuz va spun sincer acel sofer in clipa asta statea in alt loc in afara scaunului de sofer de autobuz si nici nu mai lucra in ziua de azi acolo

  10. Eu circul foarte rar cu mijloc de transport în comun, dar într-una din zile eram în troleu 14. Ce a putut acel șofer sa scoată pe gura, pur și simplu m-am cutremurat. Chiar ma gandeam: ” doamne, asta dacă are probleme în trafic ii înstare sa te omoară, fără sa stea pe ganduri”. Vorbea la tel despre cineva care avea sa ii dea niște bani, și ca dacă nu ii da, o taie în bucăți, ii taie mâinile și picioarele, cumpăra 2l de benzina și ii arunca pe ea și ii da foc, deci nu pot sa spun cata răutate și sadism avea omu’ ala în el! Și pe deasupra și o mutra de… pușcăriaș, criminal etc. Deci ăștia sunt angajații RATA, ăștia transporta oameni, copii…

    1. Adelina, te-ai duce tu sa lucrez pe salariul acela de batjocura si sa fii stresat la cap pt diverse motive? crede-ma ca stiu despre ce vorbesc. Evident asta nu scuza limbajul.. asta tine de buna crestere. Dar atunci cum explici asistenti medicali sau alti functionari publici care te trateaza la fel? ei cu ce sunt mai presus?? Nu va convine, faceti plangere, Ca de lamentat, e usor sa te lamentezi..

  11. Nu e o noutate pt nimeni, ca toti cei care sunt soferi la RATT, sunt oameni de 2 lei.Ce sa le si ceri?Ati vazut care sunt cerintele pt angajarea ca sofer pe firobuz/vatman tramvai?Nu e necesar sa ai nici macar liceul terminat.Ce asteptari sa ai de la astfel de oameni?Cel mai simplu ar fi sa circulam gratis, sa nu le mai dam bani pe bilete si abonamente, ca observ ca acestia uita ca-si iau salariile din banii nostri.

    1. Andreea, poti sa fi om si cu 4 clase, nu e nevoie de liceu sau studii superioare pentru asta..asa, ca fapt divers. Eu zic ca nu e cazul sa judecam dupa asta.
      Iar daca soferul a facut intetionat treaba asta, atunci cu scoala sau nu, nervi sau nu, orar de respectat sau nu, e de condamnat. Nu conteaza ca era copil, mama, bunica, etc. Tine de bunul simt sa remediezi situatia. Iar pe de alta parte, nu cred ca este dumnealui in masura sa decida asupra a felului in care a procedat mama in cauza. El e sofer si sa-si vada de responsabilitatea lui.

  12. Da nu vreau sa iau partea soferului dar uitativa in trafic si nu numai din cauza aglomeratiei toata lumea ii mai irascibila si fara vreo vina a cuiva ,RATT ca orice angajator de soferii nu respecta nici orele si nici salarizarea care ar merita-o un sofer si ar trebui sa stiti ca cu oamenii ii cel mai greu de lucrat !!! daca cineva inainte la enervat sau sefii l-au stresat vezi ca trebuia sa fii sa ajungi etc, ii normal traficul stresul isi spun cuvantu si din pacate timisoara ii plina fulll de irascibili te clanxoneaza etc in fine si Soferul ii de vina dar si oamenii sunt uneorii .

    1. se vorbeste de acest caz si nu la general ! Îi era greu șoferului să se uite mai atent în oglindă înainte să inchidă uș? Cred că mama era foarte aproape de autobuz, de ușa autobuzului si nu la un metru distanță ca si cum ar astepta alt mijloc de transport. Eu așa văd treaba. Că dacă era cu copilul iar ăla a uract, logic si ea era in urma copilului.

  13. Parohia lui Goia are prioritati pentru contructia bisericii in depoul de pe Take Ionescu! In schimb noul depou din Calea Buziasului se va construi la pastele cailor. RATT merge asa deoarece este in subordinea primariei deci traieste din taxele si impozitele fraierilor!

  14. Un CRETIN, sofer pe troleibuzul 16 era sa-mi spulbere sotia cu copilul in brate, pe colt la McDrive – noroc ca am traso de haina in spate – dupa sesizare la RATT, IMBECILUL circula cu 45 km/h in curba aia de 90 de grade – le-as da foc CRETINILOR ASTORA! Fara REGRETE!!!

  15. Si eu am patit o chestie de genul acesta in autobuzul 40. Copilul a coborat, iar pe mine m-a prins intre usi. A dat sa plece in timp ce eu am scos toata indignarea, panica si nervii pe gura sub forma de porumbei colorati.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *