Campanie de sterilizări gratuite pentru câini și pisici, la Găvojdia

Un motan s-a întors acasă la 10 ani după ce s-a pierdut de stăpânii lui

Campanie de sterilizări gratuite pentru câini și pisici, la Găvojdia

Asociația Free Amely 2007 organizează, pe 31 iulie și 1 august, o campanie de sterilizări/castrări gratuite pentru câini și pisici, în Găvojdia.

Sterilizările, anunță organizatorii, vor avea loc la Cabinetul Veterinar din Găvojdia nr. 295 (lângă Magazinul La Doi Pași, intrarea unde scrie Consiliul Local al Comunei Găvojdia), între orele 10 – 21,30.

campanie sterilizari

Echipa medicală este formată din dr. Simon Cubin – coordonator; dr. Cristina Gașpar – șef lucrări în cadrul Facultății de Medicină Veterinară Timișoara; dr. Miruna Șerdean; dr. Daniel Cubin; tehnician veterinar Alexandra Făgărășan, sprijin oferind și voluntara Corinna Haisch Coliev.

De reținut

Pot fi sterilizate femelele cu vârsta de minimum 4 luni și masculii cu vârsta de minimum 6 luni, iar femelele nu trebuie să fete o dată pentru a fi supuse acestei proceduri.

Dacă totuși au fătat, acestea pot fi sterilizate la cel puțin 2 luni după fătare.

În ziua în care va fi operat, animalul nu trebuie să mănânce nimic, poate să bea doar apă.

Persoanele care aduc animalele la sterilizat trebuie să aibă Cartea de Identitate (Buletinul) și, dacă au, Carnetul de sănătate al animalului.

În cazul în care acesta din urmă nu există, poate fi obținut pe loc, contra cost, pentru a dovedi sterilizarea.

Operațiile de sterilizare sunt gratuite și nu se percepe taxă de consult, iar în cadrul campaniei nu se fac analize sau alte investigații.

”Dacă animalul care este adus la sterilizat are nevoie și de o altă intervenție chirurgicală minoră, aceasta va fi efectuată, tot gratis.

În campaniile noastre, prin sterilizare contribuim la prevenirea abandonării animalelor nedorite și la prevenirea bolilor declanșate pe bază hormonală (piometru și alte tipuri de cancer).

CITEȘTE ȘI: Incendiu puternic la Giroc (video)

Nu se mai formează haite în jurul unei cățelușe nesterilizate, iar masculii nu se mai omoară între ei, în perioada de împerechere.

În România, sterilizarea câinilor care nu sunt înscriși la o Asociație Chinologică este obligatorie.

Amenda pentru un câine nesterilizat este cuprinsă între 5.000 și 10.000 de lei”, transmit organizatorii.

Campania este sponsorizată de Pfotenherz – Tierschutz mit Verstand e.V. GERMANIA.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *