Ziua Copiilor vine cu o surpriză într-o comună timișeană

Ziua Copiilor vine cu o surpriză într-o comună timișeană

Primăria a finalizat în aceste zile lucrările de reamenajare și reparații la parcul din localitatea Lenauheim. În spatele bisericii din sat, pe o suprafață de aproximativ 1.000 de metri pătrați, au fost demontate elementele de joacă vechi și terenul a fost îndreptat.

Modernizarea locului de joacă a presupus montarea de pavaje cauciucate, crearea unor zone de relaxare pentru adulți, montarea de bănci și coșuri de gunoi, montarea de elemente de joacă pentru copiii cu vârsta între 3 și 13 ani. Pe lângă toate acestea au fost plantați și arbuști ornamentali.

”Avem acum un parc pentru copii civilizat în localitatea Lenauheim, pe care sper ca locuitorii să îl aprecieze, iar asta o pot face păstrând curățenia și nedistrugând elementele pe care le-am instalat acolo. Avem în plan reabilitarea și modernizarea spațiilor de joacă din toate cele trei localități componente, deci și la Bulgăruș și Grabaț. Am mai montat câteva elemente de joacă pentru copii în spațiul de agrement de la Bulgăruș, dar unele nu au fost corespunzător folosite și s-au deteriorat, mai mult am observat un apetit ridicat pentru distrugerea coșurilor de gunoi”, a precizat primarul comunei Lenauheim, Ilie Suciu.

În cursul anului trecut, în zona parcului a fost refăcut trotuarul, cu pavaj, dar și o parcare de 600 de metri pătrați în fața locului de joacă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *