Zilele Culturii Sârbe la Timișoara. Valori tradiționale, folclor autentic, proiecții de filme, serate literare

sarbe

Uniunea Sârbilor din România împreună cu Consulatul General al Republicii Serbia la Timişoara organizează, în perioada 4-30 noiembrie, un proiect cultural de anvergură pentru promovarea valorilor tradiţionale şi a folclorului autentic al sârbilor sub denumirea „Zilele Culturii Sârbe la Timişoara”, a XIV-ediţie, un proiect finanţat de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Culturii și Informațiilor al Republicii Serbia, Departamentul pentru Relații Interetnice, având ca parteneri Primăria Municipiului Timișoara și Filarmonica Banatul.

Timp de o lună, la Timişoara vor fi organizate spectacole de muzică, dansuri tradiționale, expoziţii de fotografie, pictură, proiecţii de filme, piese de teatru, salon de carte, prezentări de carte, serate literare, dedicate tuturor categoriilor de vârstă, astfel:

4 noiembrie – ora 19 – Sala Filarmonicii „Banatul” (Capitol) – deschiderea festivă și proiecţia filmului „Kralj Petar Prvi/Regele Petar I”- regia Petar Ristovski, după romanul „Ciorapii Regelui Petar/Carape Kralja Petra” de Milovan Vitezović, aspecte legate de Primul Razboi Mondial, subtitrat în limba română;

5-30 noiembrie – ora 19 – Centrul Cultural Sârbesc – „Fenomene Europene în colecţia Galeriei Matica srpska” – vernisaj cu expoziţia lucrărilor de artă din patrimoniul Galeriei Matica srpska din Novi Sad;

7 noiembrie – ora 19 – Sala Filarmonicii „Banatul” (Capitol) – „Tamburița Câmpiei Bănățene” – concert de muzică tradiţională, cu orchestra de tamburași „Temisvarski spomenari” şi cunoscutul solist de muzică populară Pera Todorovici alături de invitații săi;

9 noiembrie – ora 19 – sala festivă a Centrului Cultural Sârbesc – „Mokranjac la Negotin – Mokranjac la Timișoara” – concert cu participarea Corului „Vivak 2015” din Negotin (Serbia), a Corului Liceului Teoretic „Dositei Obradovici” și a orchestrei de tamburași din Timișoara;

16 noiembrie – ora 19 – Opera Română Timișoara – regal folcloric – spectacol dedicat tradiției și folclorului sârbesc –aniversarea a 50 de activitate a Ansamblulului AKUD „Mladost” din Timișoara; 21 noiembrie 2019 – ora 19 – sala festivă a Centrului Cultural Sârbesc – Academia festivă dedicată „Zilei limbii sârbe” cu participarea profesorilor și academicienilor din Serbia şi România, expoziția „Calendare și almanahuri sârbești”;

22 noiembrie – ora 19 – spațiul expozițional al Primăriei Municipiului Timișoara – vernisajul expoziției cu lucrările realízate în cadrul taberei internaţionale de artă 2019, cu participarea artiștilor plastici din Timișoara și a invitaților din Serbia, Bulgaria, Italia, Slovenia și Ungaria;

23 noiembrie – ora 19 – Catedrala Ortodoxă Sârbă –seara muzicii corale/laice şi sacre – corul Catedralei Ortodoxe Sârbe Timişoara, corul „Zene mironosice” din Zrenjanin (Serbia) şi Corul Liceului Teoretic „D.Obradovici” din Timișoara;

25 noiembrie – ora 19 – sala festivă a Centrului Cultural Sârbesc – piesa de teatru „Mergem la vănătoare” – autor Georges Feydeau– regia Siniša Stanković (teatrul „Milivoje Živanović” din Požarevac-Serbia);

27 noiembrie – ora 19 – sala festivă a Centrului Cultural Sârbesc – piesa de teatru „Praf stelar” (autor Dušan Kovačević, regia Dragan Ostojić – Teatru „Karadžić” din Loznica -Serbia;

28-29 noiembrie – ora 17, 30 – sala festivă a Centrului Cultural USR – târg de carte și seara literară. Participă edituri și scriitori din România și Serbia, se vor prezenta editurile Prometej Novi Sad, Аpostrof Beograd, Аdresa Novi Sad, Filip Višnjić Beograd, UKS Beograd, Маtica Srpska Novi Sad, Orfeus Novi Sad, Аrte Beograd, Editura Autoguvernării Sârbe din Ungaria, Editura Uniunii Sârbilor din România, Editura Brumar, Antropos din Timișoara. După prezentarea editurilor va avea loc o seară literară româno-sârbă;

29-30 noiembrie – ora 11 – sala festivă a Palatului Episcopal – simpozion științific „Cultura Serbiei și a sârbilor din România”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *