![Zeci de proprietari de clădiri, amendaţi pentru faţadele jalnice 1 fatade 1](https://renasterea.ro/ro/wp-content/uploads/fatade-1.jpg)
Polițiștii locali timişoreni au dat, în ultimele zece zile, în urma verificărilor efectuate, nu mai puţin de 51 de sancțiuni contravenționale de câte o mie de lei, atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, pentru că nu şi-au reabilitat faţadele clădirilor, acestea prezentându-se în stare jalnică.
Amenzile, prevăzute de HCL 371/2007, le-au fost aplicate proprietarilor care nu au luat măsuri de curățare și întreținere, prin îndepărtarea elementelor de construcție și tencuială care stau să se desprindă de pe fațadele clădirilor, constituind un real pericol pentru trecători.
În total, în prima lună a acestui an au fost aplicate 96 de sancțiuni pentru neîntreținerea clădirilor. Astfel de constatări au fost efectuate în zone precum str. Gh. Doja, N. Titulescu, I. Nemoianu, C.D. Loga, Badea Cârțan, Aurel Cosma, Ion Ghica şi 3 August 1919.
„Reamintim că toți proprietarii de clădiri au obligația să asigure periodic curățarea fațadelor locuințelor, clădirilor amplasate la frontul străzii, degajarea elementelor de construcție cum sunt ornamentele și tencuiala care stau să se desprindă de pe fațadele acestora și care reprezintă pericol pentru cetățenii care trec prin apropiere”, specifică Poliţia Locală Timişoara.