Zeci de firme îi aşteaptă pe timişoreni la Salonul Industriei Uşoare

SIU 5

Peste 60 de firme din întreaga ţară aduc în faţa publicului timişorean o ofertă apreciabilă de îmbrăcăminte, încălţăminte şi accesorii specifice sezonului rece. Salonului Industriei Ușoare şi-a deschis, ieri, ediţia de iarnă, la Centrul Regional de Afaceri (CRAFT), din Bd. Eroilor de la Tisa nr. 22.

Până duminică, expoziţia cu vânzare care marchează încheierea evenimentelor de acest tip organizate în acest an de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiș. Eexpozanții sunt din întreaga țară, în cea mai mare parte fiind producători, după cum aflăm de la Aura Culea, organizator. La Salonul Industriei Ușoare, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru adulţi şi copii – vestimentaţie din piele și blănuri – oferta cuprinde produse de marochinărie, accesorii și bijuterii şi cosmetice, la prețuri accesibile tuturor categoriilor de cumpărători.

Nu în ultimul rând, pentru că sezonul sărbătorilor de iarnă bate la uşă, expoziţia cu vânzare prezintă inclusiv decorațiuni și aranjamente specifice. Până sâmbătă inclusiv, programul de vizitare este între orele 10 – 20, iar duminică, între 10 şi 18. Intrarea este gratuită. Totodată, în spaţiul exterior al CRAFT, mai exact vizavi de Sala Olimpia, concomitent cu această ediţie a Salonului Industriei Uşoare, publicul are la dispoziţie un mic târg cu produse culinare tradiţionale, mezeluri, dulciuri de casă, produse naturiste, miere de albine, articole de artizanat şi altele.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *