Weekend bogat în podiumuri pentru piloţii de la CS Krepelka Motorsport

Nouă podiumuri au bifat sportivii de la CS Krepelka Motorsport la sfârşitul săptămânii trecute.

La Cheile Grădiştei a avut loc, sâmbătă şi duminică, prima etapă a Campionatului Naţional de Viteză în Coastă, unde pilotul timişorean Alexandru Krepelka, campion în exerciţiu, a ocupat primul loc la clasa N1 şi poziţia a treia la grupa N.

Tot în judeţul Braşov, Mihai Alexandrescu, un reputat as al volanului cu o experienţă de patru decenii în competiţiile automobilistice, care din acest an reprezintă clubul timişorean de automobilism menţionat, s-a clasat pe locul întâi atât la Dacia Revival, cât şi la clasa I3 (maşini istorice).

El a participat sâmbătă la o altă competiţie, şi acolo reuşind clasări fruntaşe. La Adâncata, în cadrul Campionatului Naţional de Circuit Istorice, Alexandrescu a fost al doilea la Dacia Revival şi al treilea la I3.

Revenind la Campionatul Naţional de Viteză în Coastă, Riccardo Tarabelli, pilot aparţinând de clubul Sesa Racing Italia care reprezintă tot în premieră CS Krepelka Motorsport, a obţinut poziţia secundă la clasele două roţi motrice şi H2.

De punctat şi performanţa lui Gabriel Conduris, un mare pasionat şi un specialist al modelelor vechi de BMW, care la prima participare sub licenţa clubului condus de Alexandru Krepelka a bifat un merituos loc trei la categoria maşinilor până în 2.000 de centimetri cubi în cadrul CN de Circuit Maşini Istorice.

„Mulţumim autorităţilor locale, Primăria Timişoara şi Consiliul Judeţean Timiş, sponsorilor şi partenerilor privaţi Mirko Peroni, Dan Lazăr, Horaţiu Haţegan, Valentin Pintea, Cristian Rus, Leonard Hantig şi Dănuţ Aslău, precum şi tuturor celorlalţi colaboratori şi susţinători”, ne-a declarat Alexandru Krepelka, dublu campion naţional la viteză în coastă.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns