Vremea va fi caldă. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

timisoara2 2

Vremea se va menţine mai caldă decât în mod obişnuit la începutul lunii aprilie în aproape toată ţară, dar în special în regiunile vestice şi centrale, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 25 de grade, mai scăzute pe litoral unde se vor înregistra 10…13 grade, informează ANM.

LUNI

ÎN ŢARĂ

Pe parcursul zilei cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări după-amiază în nordul Carpaţilor Orientali, unde vor fi averse de ploaie şi descărcări electrice. Începând de seară înnorările vor cuprinde sudul şi sud-vestul teritoriului, dar numai pe arii restrânse va plouă slab. Pe litoral, în primele ore ale dimineţii, dar mai ales în cursul nopţii, va fi ceaţă. Vântul va suflă slab şi moderat, cu unele intensificări în sud-vest, în special în zona montană. Temperaturile minime vor fi cuprinse în general între 2 şi 12 grade.

MARŢI

ÎN ŢARĂ

Vremea va deveni în general instabilă, iar valorile termice diurne vor fi mai scăzute decât cele din intervalul precedent în majoritatea zonelor. Cerul va prezenţa înnorări temporar accentuate şi vor fi averse însoţite şi de descărcări electrice în sudul şi sud-vestul ţării, precum şi la munte şi pe arii mai restrânse în rest. Izolat, cu precădere în Oltenia şi în zona Carpaţilor Meridionali, cantităţile de apă vor depăşi 15…20 l/mp. Pe crestele montane, la altitudini de peste 1800 m, vor fi precipitaţii mixte. Vântul va suflă slab şi moderat, cu intensificări temporare în cea mai mare parte a ţării, dar cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 10…11 grade pe litoral şi 21 de grade în nord-vestul extrem al teritoriului; minimele termice vor fi cuprinse între 1 şi 9 grade. Pe litoral, în primele ore, vor fi condiţii de ceaţă.

mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *