Vremea severă din vestul și sudul țării afectează circulația feroviară

CFR: Pasagerii vor fi transbordați cu mijloace auto între Simeria-Săvârșin și Simeria-Margina

Vremea severă din vestul și sudul țării afectează circulația feroviară. Trenul IR 1992 Timișoara – Mangalia este oprit

Din cauza vremii severe, în cursul nopții s-au înregistrat deranjamente la linia de contact, implicit la sistemul de alimentare cu energie electrică, pe 5 intervale de statii de pe traseul Drobeta Turnu Severin – Valea Albă – Balota – Prunișor – informează CFR Călători, scrie radioconstanta.ro.

Ca urmare, transbordarea călătorilor s-a făcut cu 4 autocare și 2 microbuze, pentru mai multe trenuri, inclusiv pentru pasagerii trenului IR 1992 Timișoara – Mangalia.

Personalul feroviar intervine pentru reparații la firul de contact pe 5 intervale de statii, iar măsura de transbordare, necesară pentru a asigura continuitate în graficul de circulație, se va menține până la finalizarea intervențiilor pe tot traseul Drobeta Turnu Severin – Prunișor – a informat, în această dimineață, purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan.

 

”CFR Călători informează că în cursul acestei zile, din cauza deranjamentelor pe calea ferată din cursul nopții, și care se mențin, este posibil să se înregistreze decalări ale orarelor de circulație și pentru alte trenuri de pe rețea, care vor trebui să așteapte la legătură trenurile întârziate în vederea preluării călătorilor și asigurării transportului acestora la destinația finală.

=============

Circulația trenulurilor între stațiile Drobeta Turnu Severin și Valea Albă este întreruptă din cursul nopții, din cauza unor probleme la infrastructura feroviară, astfel că trenurile spre / dinspre Drobeta Turnu Severin sunt afectate.

CITEȘTE ȘI: Directoarea unei instituții publice din Timișoara stă la coadă la portbagaj în timpul serviciului

Echipele de intervenție ale CFR SA lucrează la deblocarea căii ferate și remedierea deranjamentului produs. Până la finalizarea remedierii deranjamentului, CFR SA asigură transbordarea pasagerilor cu mijloace auto pe distanța Drobeta Turnu Severin- Prunișor pentru trenurile afectate.

CFR Călători asigură garnituri suplimentare pentru preluarea călătorilor transbordați și continuarea parcursului feroviar spre Timișoara – Budapesta, respectiv București – Constanța. În stația Craiova, CFR Călători oferă pasagerilor apă și produse preambalate pentru trenurile afectate.

Circulația feroviară se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA.

CFR Călători cere scuze pasagerilor pentru neplăcerile întâmpinate”, transmite CFR Călători.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *