Vremea se va menţine călduroasă. PROGNOZA METEO pentru weekend

Vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară în vestul şi în sudul ţării. Disconfortul termic se va menţine accentuat în majoritatea regiunilor, dar cu precădere în jumătatea de sud-vest unde indicele temperatura-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi, informează ANM.

Sâmbătă

ÎN ŢARĂ

Vremea se va menţine călduroasă, izolat caniculară în vestul şi în sudul ţării. Disconfortul termic se va menţine accentuat în majoritatea regiunilor, dar cu precădere în jumătatea de sud-vest unde indicele temperatura-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, dar cu înnorări temporar accentuate după-amiaza în zonele montane şi cele deluroase din sudul ţării, iar seara şi la începutul nopţii şi în partea de vest a teritoriului unde local vor fi averse şi descărcări electrice.

Punctiform ploile vor avea caracter torenţial şi va cădea grindină. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări de scurtă durată asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 27…29 de grade pe litoral şi în jurul a 35 de grade izolat în Câmpia de Vest şi Câmpia Română, iar cele minime între 16 şi 24 de grade, uşor mai mici în depresiuni.

Duminică

Va fi în continuare o vreme călduroasă în aproape toate zonele, iar disconfortul termic, deşi mai puţin accentuat ca în precedentele zile, se va menţine în special în zonele de câmpie din sudul şi din vestul ţării, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil.

O uşoară instabilitate atmosferică se va manifesta după-amiaza şi seara în partea de vest şi de sud a ţării prin înnorări temporar accentuate şi pe spaţii restrânse averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe litoral, dar de scurtă durată şi în rest, asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 34 de grade, iar cele minime între 15 şi 24 de grade, mai scăzute în depresiunile intramontane.

mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns