L-au reparat de l-au nenorocit. În Castelul Huniade plouă!

Castelul Huniade 1

Istoricul Florin Drașovean a sesizat vineri un fapt care ar trebui să îngrijoreze nu doar conducerea Muzeului Național al Banatului, ci și pe administratorul acestuia – Consiliul Județean Timiș.

Muzeul BanatuluiFlorin Drașovean spune că în Castelul Huniade plouă ca afară, deși tocmai s-au încheiat lucrările de consolidare.

„După noile lucrări de consolidare, în interior plouă ca afară! Frumoasele coloane din Sala cavalerilor sunt îmbibate cu apă, iar bolţile sunt susţinute, simbolic, cu popi. În această situaţie, în care cărămizile sunt fragilizate, să dea Dumnezeu ca seismele să ocolească Timişoara, altminteri partea de nord, cu frumoasa-i faţadă neo-gotică, va fi istorie. Poate, totuşi, cineva se va învrednici măcar să repare acoperişul”, spune reputatul istoric timișorean.

Castelul Huniade a trecut, în ultimul deceniu, prin mai multe etape de consolidări și reparații, iar publicul nu a mai avut acces de ani buni în interior.

Oficialii județului au susținut că în această vară se va finaliza etapa de consolidare și se va putea trece la cea de reamenajare.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “L-au reparat de l-au nenorocit. În Castelul Huniade plouă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *