Vrei să faci o faptă bună? Contribuie la o colectă de ghiozdane pentru copii nevoiași din Timiș

ghiozdan 1

Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, şi în acest an continuă campania de sprijin pentru copiii cu posibilităţi materiale reduse din Arhiepiscopia Timişoarei, atât la preşcolari, cât şi la elevii din ciclurile primar şi gimnazial.

CITEȘTE ȘI: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Ce este bine și ce este interzis să faci în această zi

În acest sens, Chiriarhul recomandă tuturor protopopilor şi preoţilor să-i caute în parohiile lor pe cei care au nevoie de acest sprijin şi să îndemne pe cât se poate, ca fiecare copil să-și continue studiile, pentru a se preveni într-o mai mare măsură abandonul şcolar. În următoarele săptămâni, fiecare parohie va organiza o colectă de ghiozdane, rechizite şi îmbrăcăminte, aceasta fiind completată cu fonduri din bugetele parohiale pentru ajutorarea tuturor copiilor care vor începe anul şcolar.

„Dacă anul trecut au fost donate peste o mie de ghiozdane integral echipate în toate cele şase protopopiate ale eparhiei, adică, Deta, Lugoj, Făget, Sânnicolau Mare, Timişoara I şi Timişoara II, nădăjduim ca şi acum, prin bunăvoinţa preoţilor şi a credincioşilor, să aducem bucurie unui număr cât mai mare de elevi. Cu ajutorul lui Dumnezeu, până la această dată, în cadrul Fundaţiei Filantropia Timişoara a eparhiei noastre s-au adunat peste 500 de ghiozdane, motiv pentru care vom stărui pe mai departe, astfel încât nici un elev din judeţ să nu rămână fără cele necesare începutului de an şcolar”, au transmis reprezentanţii Mitropoliei Banatului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *