Volodimir Zelenski este noul preşedinte al Ucrainei. Actorul de comedie a câştigat alegerile prezidenţiale – sondaje

volodomir zelenski

Actorul Volodimir Zelenski se clasează pe primul loc în al doilea tur al scrutinului prezidenţial din Ucraina, devansându-l pe preşedintele în funcţie, Petro Poroşenko, conform sondajelor efectuate la ieşirea de la urne.

Potrivit unui sondaj efectuat de Institutul National, actorul de comedie Volodimir Zelenski, în vârstă de 41 de ani, a obţinut 73,2% din voturi, iar Petro Poroşenko, 25,3%, informează Ukrinform.

Un alt sondaj, efectuat de Institutul TSN, îl creditează pe Volodimir Zelenski cu 72,3%, iar pe Petro Poroşenko cu 27,3%.

Conform proiecţiilor realizate de posturile 112+NewsOne, Volodimir Zelenski a obţinut 73,7% din voturi, iar Petro Poroşenko, 26,3%.

Cine este Zelenski

Zelenski, în vârstă de 41 de ani, nu are niciun fel de experienţă politică, a devenit celebru datorită serialului de comedie politică „Slujitorul Poporului”, în care joacă rolul unui profesor de istorie care este ales preşedinte.

 

mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Volodimir Zelenski este noul preşedinte al Ucrainei. Actorul de comedie a câştigat alegerile prezidenţiale – sondaje

  1. eu sunt convins ca si la noi Malaele-i dadea lectii lu Iohan,chiar daca mai facea cate o glumita cu Vasilica ,ea nu se supara ca venea de la un erudit si nu de pe face Boc si faceau sigur treaba mai buna inclusiv la Brucxsel ,unde se prapadeau de ras ,nu ne purtau pica .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *