Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii: ​Campania de vaccinare este un eșec

Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii: ​Campania de vaccinare este un eșec

Campania de vaccinare este un eșec, declară la RFI fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu (USR PLUS). În opinia sa, categoriile de personal care refuză să se vaccineze trebuie să se testeze regulat, dar pe banii lor, nu ai statului și opinează că vaccinarea a eșuat în România, conform Mediafax.

„Campania de vaccinare este, din punctul meu de vedere, nimic altceva decât un eșec, cu probleme pe care de altfel le-am semnalat de la începutul anului și au fost discutate parțial în spațiul public. Pe de o parte, prioritizarea esențialilor, în defavoarea celor care aveau cea mai mare nevoie atunci și acum și anume cei bătrâni și bolnavi.

Și mai mult decât atât, un concurs întru relaxare, atunci când vaccinarea deja vedeam că încetinește, în luna aprilie, dar era la un ritm care, continuat măcar pentru o lună-două, ne-ar fi adus într-o situație mult mai bună decât astăzi. Or acea grabă a autorităților de a veni cu măsuri de relaxare chiar mai repede decât premierul anunțase, vă amintiți că la începutul anului vorbeam de relaxările de la 1 iunie și apoi președintele a venit și a spus 15 mai, ei, acele câteva săptămâni după data de 15 mai ar fi făcut o diferență”, spune Vlad Voiculescu.

Mesaje iresponsabile

Fostul ministru al Sănătății declară că ar fi fost nevoie în tot acest timp de mesaje mult mai responsabile, nu „am învins pandemia” și nu repetat în fiecare zi că vaccinarea a fost un succes, „pentru că nu a fost un succes”.

Vlad Voiculescu e de părere că anumite categorii de bugetari care refuză să se vaccineze trebuie să se testeze regulat, dar pe banii lor, nu ai statului.

CITEŞTE ŞI: ”O să fie nebunie în școli și în spitale!” Cadrele didactice și cele medicale timişene se tem de un dezastru

„Cu siguranță, trebuie să găsim o soluție ca mersul la spital sau la școală să nu devină o acțiune extrem de periculoasă. Or dacă oamenilor li se face frică să meargă la spital (…), asta nu este în regulă. Și atunci soluțiile pe care le avem la îndemână sunt limitate. Pe de o parte, poți să te asiguri că nu există oameni infectați și asta ai putea s-o faci prin certificatul verde, dar cu anumite limitări și se pune problema bineînțeles cine plătește testarea. Or ca noi toți să plătim testarea pentru anumite categorii de personal nu mi se pare firesc, nu e rezonabil ca toți românii să plătească, pentru că asta înseamnă, să cheltuiești din bani publici, să testezi din bani publici, să plătească pentru refuzul cuiva de a se vaccina”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Vlad Voiculescu, fost ministru al Sănătăţii: ​Campania de vaccinare este un eșec

  1. „…..anumite categorii de bugetari care refuză să se vaccineze trebuie să se testeze regulat, dar pe banii lor, nu ai statului.” – „Stimate” cetatean, fost ministru, (din pacate pentru noi !) TOTI cetatenii trebuie sa suporte testele din banii lor !
    Iarasi o dai prin aratura !
    Stim cu totii  ca va trebuie sclavi cu salariul minim, dar a cam intarcat balaia, si in curind, daca poporul acesta mai are demnitate, va va arunca acolo unde va e locul.
    Daca nu, inseamna ca isi merita soarta pe care voi o pregatiti la ordinele stim noi cui !
    Lachei !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *