Virgil Popescu: Am văzut și eu acele facturi mari la energie. Fac apel la ANRE să-şi facă treaba

Virgil Popescu, despre Hidroelectrica: ”Mă neliniștește treaba asta!

Virgil Popescu: Am văzut și eu acele facturi mari la energie. Fac apel la ANRE să-şi facă treaba

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a făcut, luni, în contextul discuţiilor despre facturile mari la energie, un apel la ANRE „să-şi facă treaba”, să supravegheze piaţa de energie, iar „Protecţia Consumatorului să intre peste furnizorii respectivi”.

„Am văzut şi eu acele facturi şi cred că ori sunt greşite, ori cineva ar trebui să pună regulă în piaţă. ANRE este cel care verifică piaţa.

Eu nu am văzut decât câteva cazuri prezentate în presă, dar fac încă un apel, cum am făcut şi în ianuarie, ANRE să-şi facă treaba să supravegheze piaţa şi să controleze piaţa, iar la persoane fizice, inclusiv Protecţia Consumatorului să intre peste furnizorii respectivi şi să verifice acest lucru”, a declarat ministrul, citat de Agerpres.

Ministrul a mai spus că furnizorii urmează să aibă discuţii în Parlament, la comisiile unde se află în dezbatere ordonanţa de urgenţă pe energie.

În legătură cu faptul că preţurile se raportează la consumul de anul trecut şi mulţi consumatori s-au plâns că acest lucru nu încurajează reducerea consumului, Virgil Popescu a spus că trebuie găsit în Parlament un mijloc de stimulare.

„Ordonanţa trebuie să se raporteze la o referinţă. (…)2021 nu este tot una cu 2020 când a fost lockdown sau când a fost consumul mai mic.

CITEȘTE ȘI: Meşteri populari din toată ţara, la Târg în Timișoara. Intrarea este liberă

La nivelul Comisiei Europene propunerea este undeva, pentru IMM, la o perioadă de 5 ani de zile. Sigur că putem discuta, putem vedea.

Eu cred că fiecare care vrea să facă economie trebuie să facă. Eu cred ca trebuie găsit în Parlament un mijloc de stimulare. (…) Este un consum care nu a fost limitat de preţ, a fost un consum normal în 2021.

Nu un consum mai mic. (…)Dacă în loc de 300KW, consumă 255 KW, plăteşte mai puţin.

Este clar că este încurajat, dar trebuie să găsim şi o modalitate de bonificaţie”, a adăugat Popescu, conform digi24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Virgil Popescu: Am văzut și eu acele facturi mari la energie. Fac apel la ANRE să-şi facă treaba

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *