Violeții se pregătesc pentru barajul de… supraviețuire

Violeții se pregătesc pentru barajul de... supraviețuire

Violeții se pregătesc pentru barajul de… supraviețuire

Handbaliștii de la SCM Politehnica Timișoara au fost învinși cu scorul de 34-28 în meciul-epilog din actuala ediție de campionat, jucat în sala celor de la CSM Bacău.

În urma acestei noi înfrângeri, alb-violeții vor evolua în barajul pentru menținerea pe prima scenă a handbalului românesc.

CITEȘTE ȘI: Update. A fost găsit trupul unui bărbat, pe râul Mureș, în dreptul localității Igriș

În partida disputată la Bacău, nu au evoluat nume grele precum Fenici, Marjanovic și Sadoveac, ultimul fiind utilizat doar pentru executarea unor lovituri de la 7 metri.

Golurile grupării bănățene au fost semnate de Bordeanu 7, Moldovan 4, Chira 4, Cristescu 3, Sadoveac 3, Bran 2, Ignat 2, Trif 2, Baican 1.

Astfel, Poli se situează pe un… jenant loc 12 în actuala ediție a Ligii Zimbrilor, urmând să treacă din nou prin emoțiile barajului pentru supraviețuire.

Au retrogradat în Liga secundă formațiile din Odorheiu Secuiesc şi Oradea.

Întâlnirile de baraj se vor disputa în perioada 19-21 mai, într-o localitate ce nu a fost încă desemnată.

În altă ordine de idei, CS Dinamo Bucureşti a câştigat titlul național în ediţia 2022-2023 a Ligii Naţionale de handbal masculin cu victorii pe linie, după ce a trecut de AHC Potaissa Turda cu 33-29, în deplasare, în etapa a 26-a, ultima a sezonului.

Javier Humet şi Andrii Akimenko au marcat câte 5 goluri pentru campioni, iar Lazar Kukic, Ante Kuduz şi Viaceslav Bohan au reuşit câte 4 goluri.

Cristian Ghiţă s-a remarcat de la turdeni, cu 7 goluri. CS Minaur Baia Mare este vicecampioană pentru al doilea an la rând, în urma victoriei cu 37-29 în faţa ultimei clasate, CSM Oradea.

Tomas Cip a fost cel mai bun marcator al gazdelor,c u 6 goluri. CSM Constanţa a încheiat pe podium, după victoria cu 41-30 cu CSM Odorheiu Secuiesc, Brasseleur marcând 11 goluri pentru gazde.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *