Vin “Zilele Babelor”
În tradiţia populară românească, Dochia este o divinitate agrară aflata la vârsta batranetii, care moare şi renaşte simbolic, identificată cu zeiţa Diana din Panteonul român şi cu Hera şi Artemis din Panteonul grecesc, conform sibiunews.net.
Numele l-a preluat de la Sfanta Evdochia din calendarul creştin, sărbătorită la 1 martie.
Se spune că Sfânta Evdochia a fost o femeie foarte frumoasa si bogata care si-a schimbat viaţa de mare desfrânată păgână după ce a cunoscut credinţa creştină.
CITEȘTE ȘI: Ritm lent pe șantierul grădiniței din Lenauheim
A murit ca femeie de lume şi a înviat ca lumină a lumii, trăitoare a dreptei credinţe, în final având parte de o moarte martirică. Astfel, Biserica o aşează în rândul sfinţilor.
Întrucât ziua de prăznuire s-a suprapus peste ziua de celebrare a Anului Nou agrar, oamenii au dat divinităţii agrare numele sfintei. Românii nu-i spun însă Sfânta sau Muceniţă ca în calendarul bisericesc, ci „Baba”, o femeie care aduce zilele urâte de la începutul lunii martie- numite Zilele Babei, se cearta cu ciobanii si nesocoteşte puterea zeului Marte.
Fiica lui Decebal
Dochia ar fi fost, cum spune datul, fiica regelui dac Decebal, de care s-a îndrăgostit Traian, cuceritorul Daciei. Urmărită fiind de trupele lui Traian, aceasta se ascunde pe muntele sacru, Ceahlău, împreună cu oile.
Este ajutată de Maica Domnului, care, în încercarea de a o salva, o preface, cu turmă cu tot, într-un conglomerat de stânci (in masivul Ceahlau).
Lecţia primăverii
O altă variantă povesteşte despre Baba Dochia cu un fiu, pe numele său Dragobete, care s-a căsătorit împotriva dorinţei ei.
Pentru a-şi necăji nora, într-o zi rece de iarnă, i-a dat acesteia un ghem de lână neagră şi a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă.
Fata a încercat să spele lâna, dar chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soţul iubit, a început să plângă.
Impresionat de durerea fetei, Iisus Cristos i-a apărut în cale şi i-a dat o floare roşie, spunându-i să spele lâna cu ea.
Mulţumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna şi a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reuşit, şi-a îndreptat paşii spre casă, dar nu a fost primită bine.
Soacra sa, auzind povestea fetei, a acuzat-o că Mărţişor, cum îl numise fata pe Iisus, nerecunoscându-l, era iubitul ei.
După această întâmplare, Dochia a pornit împreună cu turma sa spre munte, fiind convinsă ca primăvara venise deja, altfel de unde ar fi putut Mărţişor să aibă floarea?
Pe parcursul călătoriei sale, şi-a scos, rând pe rând, cele douăsprezece cojoace pe care le purta, până a rămas fără nici unul.
Dar vremea s-a schimbat: ningea şi totul începuse să îngheţe. Dochia a îngheţat împreună cu oile sale, transformându-se, conform legendei, în stană de piatră şi poate fi văzută şi azi, sus, pe Ceahlău, mărturie vie a acestui mit românesc.
Zilele babelor
Tradiţia spune că primele nouă zile din luna martie reprezintă Babele, perioada care marchează ieşirea treptată din iarnă şi instalarea primăverii.
Capricioase, pentru că iarna nu a trecut de tot, sau călduroase, pentru că vine primăvara, aceste zile sunt şi astăzi respectate, mai în glumă, mai în serios.
Fetele sau femeile îşi aleg dintre acestea o zi, iar cum este vremea în ziua aleasă, astfel este şi caracterul sau firea celei vizate.
Dacă ziua aleasă este frumoasă și caldă sau însorită, atunci Baba va fi veselă, iar dacă este o zi posomorâtă, atunci Baba este supărată şi capricioasă.
În unele zone, pentru a nu „ghici” cum va fi vremea, Baba este aleasă în funcţie de ziua de naştere. Astfel, dacă persoana este născută în ziua de 10, se face calculul: 1+0=1, iar ziua aleasă va fi 1 martie.
După încetarea Zilelor Babei, numite în Transilvania şi Vântoase, încep Moşii numiţi şi Sfinţi sau Samti. Babele sunt considerate rele iar Moşii sunt buni.
