Vijelia şi grindina au făcut prăpăd într-o localitate din vestul ţării (Video)

grindina 7

O furtună puternică, însoţită de o ploaie cu grindină a lovit în Hunedoara, la Lăpugiu de Jos, un strat gros de gheaţă acoperind străzile și curțile oamenilor.

Un localnic a filmat în timpul furtunii, spunând că nu a mai văzut așa ceva până acum (Video, aici!).

Grindină a căzut şi la Cinciş (judeţul Hunedoara), un covor de gheaţă aşternându-se în doar câteva minute.

ANM a informat luni că, până pe 27 mai, ora 23, în cea mai mare parte a țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și căderi de grindină.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și pe arii restrânse 30…40 l/mp, potrivit observatornews.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *