UPDATE. PLAN ROŞU de intervenţie în urma unui accident mortal produs în Banat

accident bocsa

În urmă cu puţin timp, în Bocşa a avut loc un grav accident rutier, soldat cu 6 victime! Din primele informaţii se pare că 5 persoane sunt rănite şi una decedată. Din cauza numărului mare de persoane implicate în acest nefericit eveniment, a fost declanşat planul roşu de intervenţie.

La faţa locului locului s-au deplasat mai multe echipaje de intervenţie: pompieri, poliţişti, medici dar şi angajaţi ai Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.

Din primele cercetări se pare că şoferul unui autovehicol marca Volkswagen nu a adaptat viteza de deplasare în curbă la dreapta pe strada Tudor Vladimirescu din Bocşa, a pătruns pe contra sens şi a intrat într-o autoutilitară care transporta produse de panificaţie.

În urma impactului puternic, şoferul autoutilitarei a decedat pe loc iar cele 5 persoane din Volkswagen au fost rănite, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Reşiţa pentru îngrijiri medicale, conform radioresita.ro.

UPDATE

Şoferul vinovat nu avea permis de conducere

„În eveniment au fost implicate două autovehicule, un autoturism condus de H.M. de 17ani și o autoutilitară aparținând unei societăți comerciale din Reșița, condusă de B.L.O., 52 de ani. În urma evenimentului rutier și-a pierdut viața conducătorul autoutilitarei și a rezultat vătămarea corporală a celor 5 persoane din autoturism”, se arată în comunicatul IPJ.
Din primele cercetări rezultă că, pe fondul vitezei excesive, șoferul autoturismului a pierdut controlul volanului, într-o curbă, pe direcția de mers Timișoara-Reșița, a intrat pe contrasens și s-a izbit frontal de autoutilitară condusă regulamentar de B.L.O..
Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs evenimentul rutier.

VIDEO: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *