Victor Socaciu a murit

„Îi sunt alături fiului meu, Victor, într-un moment greu al vieții sale. Pierderea părintelui înseamnă, pentru un copil, pierderea uneia din cele două aripi, pe care le primim fiecare, la venirea pe lume. Îi vor și NE vor rămâne amintirile frumoase ale familiei noastre, îmbrăcate în cântecele sale nemuritoare, care vor continua să-i bucure pe cei ce i-au prețuit muzica. Drum lin, spre stele, Victor Socaciu, unde îți doresc să-ți găsești pacea și liniștea. Fiul nostru, Victor Socaciu , va continua să-ți poarte numele. Și, dacă aici, pe pământ, te-au îndepărtat de el, poate de acolo, de sus, îi vei veghea mersul prin viață, alături de mine, de aici , de pe pământ… Îți mulțumesc pentru cântecul pe care, cândva, într-o altă viață, mi l-ai dăruit”, conform Mediafax.

Născut pe 14 ianuarie 1953 la Brașov, Victor Socaciu a provenit dintr-o familie de oameni simpli, dar „foarte deschiși”, după cum spunea chiar artistul în biografia sa, unde a mărturisit că era atât de impresionat de romanțele pe care i le cântau părinții săi, încât se ascundea sub masă și plângea – chiar dacă nu înțelegea ce însemna o iubire trecută.

„Atracția mea față de folk a început în anul 1972, când l-am auzit la radio pe Mircea Florian cântând. El a fost cel care mi-a atras atenția asupra folk-ului autohton.

Mai citeam despre folk în revistele din acele vremuri. Și am început să scriu și eu cântece. Cred că era locul în care mă puteam desfășura cel mai bine. Când eram în liceul, scrisesem un cântec care se numea „Frizerul”. Asta ca reacție la faptul că directorul școlii, de câte ori făceam un pocinog, ne tundea pe toți. Asta era măsura disciplinară pe care o lua. Și eu am scris atunci cântecul „Frizerul” și, bineînțeles că am devenit figura centrală a liceului, fiindcă era chiar un act de curaj să protestezi pe vremea aceea, și mai ales, să dai în director să să-l iei la mișto.

Ori folk-ul era tocmai reacția la tot ce se întâmpla în jur, la bine și mai ales la rău. Și mi se potrivea ca o mănușă genul ăsta. Și am scris cântece care circulau în mediul universitar brașovean. Exista atunci moda cenaclurilor, iar la Brașov se înființase Cenaclul Dacia-Felix, înainte chiar să apară Cenaclul Flacăra. Și cântam atunci un cântec care avea ca refren „va veni o zi, când fiecare va simți că a devenit o țintă”…”, scria Victor Socaciu în biografia postată pe site-ul său.