Victor Ponta, preşedintele Pro România, s-a întâlnit, astăzi, cu aproximativ 10-12 primari din judeţul Timiş.
Este vorba atât de edili PSD, cât şi PNL, care fac parte din Grupul de Reformă şi Acţiune Locală (GRAL) şi care nu se află în cele mai bune relaţii cu conducerile judeţene ale celor două formaţiuni politice amintite.
Ponta a declarat că nu s-au discutat aspecte legate de eventuala candidatură a acestora din partea Pro România în 2020, însă există o posibilitate destul de mare:
„Primarii sunt oameni pragmatici şi nu vor alege să se sinucidă din cauza lui Dragnea.
Nu cred că vor mai vrea să se asocieze cu el”.
Primarilor din GRAL le-a fost adus la cunoştinţă un proiect pe care Pro România intenţionează să îl promoveze în exerciţiul financiar 2021-2028, prin care autorităţile de management să fie transferate de la nivel naţional la nivel local.
„Sunt convinsă că ar fi absorbiţi mai mulţi bani europeni dacă decizia ar fi la nivel local”, a declarat comisarul european Corina Creţu.