Viceprimarul Tabără: În primele luni din 2024 începe construcția stadionului ”Lego”

Viceprimarul Tabără: În primele luni din 2024 începe construcția stadionului ”Lego”

Cu un mandat de viceprimar al Timișoarei început în ianuarie 2021, liberalul Cosmin Tabără și-a focalizat activitatea pe îmbunătățirea infrastructurii sportive din oraș, militând în permanență pentru alocarea de fonduri pentru investiții noi, dar și pentru întreținerea spațiilor mai vechi pentru a putea funcționa în condiții decente.

Anul 2023 a însemnat ajungerea la maturitate a unor proiecte, găsite în diferite faze în Primăria Municipiului Timișoara, și pe care Tabără a insistat să le facă viabile.

”În general activitatea mea este destul de ușor de urmărit, deoarece lucrez organizat și, după propunerile făcute la întocmirea bugetului local, în decursul anului, am grijă ca ceea ce am bugetat să fie finalizat până la încheierea exercițiului bugetar. Rolul celor care conduc o localitate nu este de a deveni stăpânii unor proiecte, ci de a le transforma în realitate pentru cetățeni”, a declarat Cosmin Tabără.

Prima veste bună este că în curând vom vedea mișcări pentru construcția stadionului modular, de tip ”Lego”, în zona Căii Buziașului. ”Suntem în ultima etapă pentru a depune documentația în vederea obținerii autorizației de construire pentru stadionul ”Lego” de pe peste 10.100 locuri, realizat exclusiv din bugetul local.

Preluat din faza de Studiu de Fezabilitate de la administrația Robu, în momentul de față suntem la obținerea avizelor de mediu și ISU, ultimele care ne lipsesc. În cursul lunii ianuarie vom trece la execuția propriu-zisă”, a precizat viceprimarul liberal.

Tot în aceste zile, se fac procedurile de obținere a ultimelor avize pentru baza sportivă din zona străzii Mircea cel Bătrân, urmând ca în scurt timp să înceapă și execuția acesteia.

În proces de avizare DALI (Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție, n.r.) se află și baza sportivă de pe strada Theodor Aman, unde se desfășoară meciurile echipei de rugby.

La Complexul Sportiv ”Bega” din zona Dacia (Circumvalațiunii), se realizează de asemenea DALI, Studiu de Fezabilitate, doar că în acest caz lucrările au fost întârziate din cauza problemelor de cadastru.

”Mulțumesc tuturor celor m-au sprijinit din sectorul privat pentru a obține fondurile necesare acestei operațiuni. Dacă erau executate de Primărie, exista riscul de a nu mai realiza proiectul”, a dezvăluit Tabără.

Recondiționare la Sala „Constantin Jude”

În ceea ce privește Sala de Sport ”Constantin Jude”, a fost reabilitată suprafața de joc pentru a rezista încă unui an competițional, dar este nevoie de înlocuirea ei totală, din cauza vechimii. În acest sens, a fost scos la licitație și atribuit proiectul pentru realizarea expertizei tehnice, proiect tehnic și studiu de fezabilitate pentru înlocuirea pardoselii, a sistemului de iluminat inteligent pe led, dar și realizarea unui sistem video de supraveghere.

Au fost înlocuite scaunele din tribună, vechi, rupte și desprinse din sistemele de siguranță multe dintre ele, inclusiv de la sectorul VIP, cu unele alb-violete, tocmai pentru a avea legătura dintre suporteri și sport. Tot în această sală se află în derulare un nou șantier, demarat printre competiții și evenimente, dar obiectivul prioritar este de a avea o sală cu îndeplinirea tuturor normelor legale.

În prezent, au loc și lucrări pentru aducerea sălii la normele prevăzute de lege pentru a avea avizul ISU. Sunt lucrări care vor dura un an și care vor fi făcute astfel încât să nu fie afectat programul de pregătire al echipelor care își desfășoară activitatea aici, dar nici evenimentele care vor avea loc.

”Anul viitor vom vedea activitate și pe terenurile de sport din parcurile Timișoarei. Aceste spații au fost date spre intabulare și imediat ce se va clarifica situația lor funciară le vom reabilita. Vor fi realizate trei parcuri cu tematică „Mișcarea” unde, pe lângă spațiul verde și de recreere, vor exista și terenuri de sport multifuncționale pentru tineri și copii și nu numai. Este obligatoriu să punem bazele unei infrastructuri sportive care să atragă copiii și părinții spre sport, spre mișcare. Voi continua aceste demersuri pentru o viață activă și anul viitor. La final de mandat, vreau să pot spune că am oferit ceva concret timișorenilor”, a precizat viceprimarul Tabără.

CITEȘTE ȘI: Profesorul emerit Ioan Sârbu, de la Universitatea Politehnica Timișoara, primește un nou premiu internațional


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *