Vicele Ruben Lațcău le dă peste nas locuitorilor din Moșnița

Vicele Ruben Lațcău le dă peste nas locuitorilor din Moșnița

Viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău a dat o serie de declarații despre Drumul Boilor – la care momentan nu se mai lucrează – în ideea ca toată lumea să afle situația de acolo.

„Problemele sunt foarte multe, iar cea mai gravă e că din contractul sistat în prezent au rămas cam 40 de zile de execuție. Lucrarea a început fără să fie clarificat regimul juridic al terenurilor și primul blocaj major a fost intersecția cu centura pentru care așteptăm o Hotărâre de Guvern. Înțeleg că la Moșnița este o coadă infernală și vom rezolva anul acesta proiectul, dar respectând la virgulă legea, nu ca până acum, când primăria angaja lucrări pe terenuri sau imobile ce nici măcar nu-i aparțineau din punct de vedere juridic.

În al doilea rând, faptul că se trece prin amplasamentul centurii ca prin brânză e mai degrabă un exemplu de cât de prost sunt întreținute șantierele, decât unul de deschidere față de navetiști. Eu unul îmi asum să provoc anumite supărări și nu voi da drumul la șantier până nu avem tot terenul necesar, proces aflat acum pe ultima sută de metri. Dar centura și terenul sunt doar vârful aisbergului, mai sunt de rezolvat cu linia de înaltă tensiune și rețeaua națională TransGaz, în detaliile astea nici nu mai intru.

Și îmi pare rău că trebuie să zic și asta, dar dacă facem la Moșnița mii de PUZ-uri pe o suprafață similară cu suprafața construită a Timișoarei, fără drumuri, fără bulevarde, fără școli, fără servicii medicale, fără nici o infrastructură, nu o să ne mai rezolve nimeni, în veci, problemele. Trebuie să avem așteptări mai mari de la locul în care ne plătim taxele și impozitele. E puțin nedrept să plătim taxe și impozite la Moșnița, fără nici o pretenție de un minimum de confort, și să cerem ca Timișoara să ne rezolve toate problemele”, a explicat Lațcău.

CITEŞTE ŞI: Primarul Timișoarei nici nu vrea să audă de dialog social. Organigrama lui Dominic Fritz ar putea pica în instanță

Între timp, deși CJT construiește un drum pe patru benzi între Moșnița și limita teritorială a Timișoarei, drumul de la această limită până în oraș rămâne gâtuit pe o porțiune de circa 400 de metri, iar despre lucrările de extindere a acestuia, deși există un proiect, nu se mai spune nimic. Cu lucrările la Drumul Boilor sistate, cei care circulă spre și dinspre Moșnița au parte zilnic de clipe de coșmar în trafic, iar rezolvarea nu are nici măcar un orizont de așteptare rezonabil.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *