„Viaţa nu te pensionează niciodată…”. Ajuns la 80 de ani, un fost profesor timişorean încă muncește în librăria unui hypermarket

Și-a petrecut decenii în șir între catedră și cancelarie, printre elevi și printre cărțile pe care le-a îndrăgit încă din pruncie, urmând exemplul părinților, un tată doctor în drept și o mamă profesoară de română. Astăzi, aproape octogenar, încă muncește – în librăria unui hypermarket local – și mărturisește că acolo se simte cel mai bine, lângă rafturile cu volume nou-nouțe, mirosind ademenitor a tipar proaspăt, și clienții lui, majoritatea copii, pe care-i îndrumă spre lectură așa cum a făcut de-a lungul unei frumoase cariere de dascăl, director, dar și … ctitor de școli bănățene.

„M-am născut în 21 octombrie 1940 chiar aici, la Timişoara, într-o familie tipică de intelectuali din vremea aceea, iar profesia mi-am ales-o încă din anii liceului, pasionat fiind mai cu seamă de istorie. Am urmat mai întâi cursurile Institutului Pedagogic de trei ani, devenind profesor de istorie şi geografie cu drept de predare la clasele gimnaziale şi am făcut apoi şase ani de facultate la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, secţia istorie-filosofie, ca să pot fi dascăl şi la liceu.

Primul post în învăţământ, cu, aşa cum era pe-atunci, repartiţie de stat,  l-am avut în  1962, în comuna Teaca din judeţul Bistriţa, dar după un an am revenit la Timişoara  ca să am grijă de părinţii mei, deja bătrâni. Singura… abatere de la misiunea didactică a fost anul pe care l-am petrecut în sectorul minier, la Orşova, unde am lucrat la heliograf, un strămoş al copiatoarelor de astăzi, cu care se multiplicau hărţile minelor, iar apoi am revenit la catedră, de data aceasta în Timiş, la Herneacova, unde am predat istorie, geografie şi constituţie. Asta era şi ea o strămoaşă, cea a educaţiei civice de acum.

Au urmat doi ani la şcoala din Stamora Română, comună pe-atunci, iar ulterior am fost numit director şi am înfiinţat şcoala cu clasele V-VIII din Uliuc, unde am activat din 1967 până în 1973. După aceea, până în 1984, am fost profesor şi director  în comuna Satchinez, unde am construit clădirea nouă a şcolii, cu 12 săli de clasă, iar de acolo m-am mutat, până în  1990, în satul Hodoni, înfiinţând şi aici ciclul gimnazial, până la acea vreme inexistent în localitate. Recunoaşterea a venit sub forma titlului de Cetăţean de onoare al comunei Satchinez, cu care am fost distins în 2016”, povesteşte profesorul Mircea Belciu, interlocutorul nostru.

„După 1990 am fost director la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 14 din Timişoara, de unde m-am pensionat în 2004. M-am pensionat, dar n-am renunţat la muncă, deşi, privind în urmă, puteam fi mulţumit de cariera mea, mai cu seamă că am fost decorat de preşedintele României, Emil Constantinescu, cu ordinul Serviciu Credincios în Grad de Cavaler.

CITEŞTE ŞI: Cea mai mare amendă aplicată vreodată unui şofer din România, încasată de un tânăr de 20 de ani. Cu ce a greşit şi cât va plăti

Am continuat să profesez ca dascăl, încă zece ani, în mai multe şcoli. Cel mai mult, la liceul din Jimbolia, unde am predat vreme de zece ani, până în 2013. Din 2018 am început să lucrez din nou. Statul acasă, statul degeaba, nu era de mine. Sigur, când au aflat că vând cărţi la hypermarket, unii colegi de generaţie m-au bănuit a fi avid după bani. Nici vorbă de aşa ceva, la 56 de ani vechime în muncă şi cu 37 de ani de directorat în învăţământ, pot spune că am o pensie onorabilă şi că duc un trai îndestulat, doar că mie-mi place să fiu activ. Îi cred pe japonezi, care consideră că acesta-i secretul sănătăţii şi longevităţii.

În fiecare zi lucrătoare, de la 5,30 până la 11,30, vând cărţi, reviste şi articole de papetărie. Apoi mă duc acasă, îmi fac siesta, citesc presa, mă uit la ştiri şi lecturez volumele pe care le am la vânzare, cărora le alcătuiesc mici recenzii. Le listez pe hârtiuţe pe care le pun sub cărţile cu pricina, astfel încât clienţii mei să poată să-şi facă din start o idee despre conţinutul acestora. Un reprezentant al Editurii Litera, cu care standul meu colaborează, chiar a anunţat că Timişoara s-ar afla pe locul al doilea, după Bucureşti, la felul în care e aranjat şi prezentat colţişorul – librărie din hypermarket, iar asta nu poate decât să mă bucure.

Imagine de arhivă

Aaa, şi mă mai ocup cu ceva: cu prilejul alegerilor, am fost mereu ba preşedinte, ba locţiitor la câte-o secţie de votare”, ne mai spune dascălul timişorean.

La cei 80 de ani pe care-i va împlini în curând, îşi doreşte doar sănătate şi să mai poată fi oamenilor de folos. Pentru că, zice profesorul Belciu, „viaţa nu te pensionează niciodată”.