Cum te tratezi acasă, dacă ai o formă uşoară de COVID-19. Sfaturile dr. Virgil Musta

Medicul Virgil Musta își susține nevinovăția: "Nu am produs prejudicii și nu am luat foloase necuvenite. Am convingerea că justiția va elucida corect toate acuzațiile care mi se aduc"

Bolnavii de COVID-19 care au forme asimptomatice sau uşoare pot rămâne să se trateze acasă, şi nu la spital, unde trebuie să stea şi în izolare timp de 14 zile. În această perioadă, ei trebuie să ia măsuri pentru a-şi întări imunitatea şi să-şi păstreze optimismul, spun medicii.

„Am observat că pacienţii care sunt foarte fricoşi, anxioşi sau depresivi au o evoluţie mai severă a bolii. Eu recomand ca, chiar dacă s-au infectat, să aibă încredere în medicii de familie şi în noi, specialiştii, şi să nu fie stresaţi de boală pentru că în marea majoritate pacienţii evoluează bine”, a subliniat doctorul Virgil Musta, potrivit ziare.com.

Medicul Virgil Musta, de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, a mai arătat şi care ar fi simptomele care ar trebui să îl determine pe bolnavul cu COVID-19 să meargă de urgenţă la spital.

„Există semne de severitate cum sunt o tuse intensă, reapariţia febrei, reactivarea unor simptome care devin intense şi senzaţia de lipsă de aer sau de sufocare. Acestea sunt simptomele ar trebui să ne facă să ajungem urgent la spital pentru a fi evaluaţi biologic şi imagistic pentru ca specialiştii să stabilească atitudinea faţă de pacient în continuare”, a explicat dr. Musta.

CITEŞTE ŞI: „Viaţa nu te pensionează niciodată…”. Ajuns la 80 de ani, un fost profesor timişorean încă muncește în librăria unui hypermarket

În ce priveşte alimentaţia, medicul a recomandat, pe lângă o dietă echilibrată, şi vitamine. „Zinc, seleniu, vitamine care îmbunătăţesc imunitatea organismului”.

„Evident, nu se îngrașă porcul în ajun și nici nu veți avea sistemul imunitar turat la maximum doar după ce ați mâncat câteva lămâi. Este nevoie de timp. Însă odihna, o alimentație bună și administrarea unor vitamine pot ajuta enorm în procesul de recuperare. Mâncați multe fructe și legume proaspete, bogate în vitamine și minerale, cereți unui apropiat să vă aducă de la piață și să vă lase la ușă fructe de pădure (cătină, aronia, merișoare, afine) pe care să le combinați cu miere, cu polen”, a explicat doctorul Musta, potrivit stiripesurse.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

4 thoughts on “Cum te tratezi acasă, dacă ai o formă uşoară de COVID-19. Sfaturile dr. Virgil Musta

  1. Din aceste „informații” ale dr. Musta reiese limpede că totul e o făcătură. Nu neg existența covidului, dar dacă soluția propusă de dr. Musta sunt leacurile băbești, atunci la ce să mai plătesc CASS-ul? Fiindcă, oricum, de ai vreo problemă de sănătate adevărată, întâi de caută de covid. Ceea ce durează și, între timp, tu închizi ochii definitiv.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *