Vestul turistic. Povești și peisaje de vis în sălbăticia munților

cascada beusnita 2

Accesibilă destul de simplu din Timișoara (din punct de vedere al distanței, nu neapărat al calității drumurilor), zona Cheilor Nerei este una bogată în peisaje și obiective turistice, accesibile în cea mai mare parte per pedes, astfel că este recomandabil să fie vizitată cât încă toamna nu a intrat în faza ei ploioasă.

De la Oravița către sud intrăm sub farmecul unei zone unice în Banat.

Cheile Nerei, cele mai lungi chei din România (22 de kilometri, între localitățile Șopotu Nou și Sasca Română) traversează o zonă de carst deosebit de spectaculoasă.

Experiența traversării acestor chei unice în țară include sectoare de drumeție prin mici tuneluri sau pe sub pereți stâncoși, unde poteca a fost tăiată în versant, deasupra apelor Nerei, dar și treceri prin vaduri – astfel că anotimpul și debitul contează foarte mult. Atunci când apele sunt mari (în special primăvara), locul este ideal pentru amatorii de rafting.

Vegetația și fauna bogate, cu influențe sub mediteraneene, completează peisajul sălbatic în care pereții calcaroși ascund peșteri și avene. Cel mai spectaculos sector este cel de mijloc, cuprins între Lacul Dracului și cantonul Damian – de altfel, singurele locuri de popas din lungul cheilor.

Departe de civilizație, în inima munților, la poalele versanților împăduriți, apele unui pârâu formează una dintre cele mai frumoase cascade din Carpați.

Beușnița – accesibilă din localitatea Potoc – este o minune în orice anotimp, fie că valuri înspumate trec peste copertinele de mușchi verde, fie că din acestea se scurge dantelăria țurțurilor imenși de gheață.

La confluența pârâului Beușnița cu râul Bei, o mirifică oglindă de apă, curată ca lacrima și înconjurată de brazi, a dat naștere la numeroase legende locale.

Cea mai cunoscută spune că în locurile acestea domnea un pașă hain care avea un fiu nespus de frumos, cu ochii albaștri. Băiatul s-a îndrăgostit de o fată de valah, însă tatăl său, împotrivindu-se, a pus să fie ucisă.
lacul dracului
Legenda spune că lacul a luat naștere din lacrimile amare ale tânărului îndrăgostit și că are culoarea ochilor săi. Interesant este că acest lac nu îngheaţă niciodată, temperatura apei rămânând constantă tot timpul anului, între 4 şi 8 grade Celsius.

Ochi de apă subteran din peștera cu același nume, Lacul Dracului a apărut odată cu prăbușirea parțială a tavanului acesteia.

Lacul este alimentat de apele Nerei fie direct printr-un sistem de canale subterane, fie prin intermediul unor galerii inundate ale peşterii; este unul dintre cele mai întinse lacuri carstice din țară, cu o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați.

CITEŞTE ŞI: Imagini spectaculoase surprinse în Banat – Video

Adâncimea maximă este de aproape 14 metri. Priveliștea pe care o oferă este impresionantă datorită malurilor surplombate și culorii albastru-verzui a apei.

La capătul sudic al satului Sasca Montană, un traseu de un ceas, pe o potecă marcată de-a lungul pârâului Șușara, te duce prin locuri sălbatice la o frumoasă cascadă. În zonă există și alte posibilități de petrecere a timpului liber, pentru cei care nu se mulțumesc cu drumețiile și aerul curat din zonă.

În Cheile Nerei există un traseu de tiroliană, poate fi practicat raftingul și pot fi explorate câteva peșteri.

Odihnă la aer curat

În ultimii ani, în zonă s-au dezvoltat mai multe unități de cazare pentru turiști, această parte de țară fiind tot mai căutată.

De exemplu, pensiunea „Dora” din Sasca Montană oferă o noapte de cazare într-o cameră pentru două persoane, cu baie proprie și mic-dejun inclus, contra sumei de 168 de lei.

La „Casa cu roți”, o cameră dublă costă 140 de lei pe noapte, iar pentru masă – tip meniul zilei – se plătesc 15 lei micul-dejun, 30 de lei prânzul și 22 de lei cina.abonamente noiembrie


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *