Vestul ţării, lovit din nou de caniculă. Se anunţă 39 de grade Celsius!

canicula 4

Meteorologii au emis noi coduri de caniculă. Specialiştii ANM au emis un cod galben de caniculă pentru miercuri şi vizează mai multe judeţe din jumătatea de vest a ţării.

” În cursul zilei de miercuri (09 august) valul de căldură se va extinde în jumătatea de vest a teritoriului, iar în Banat, Crişana, sud-vestul Transilvaniei și al Olteniei, vremea va fi caniculară și disconfortul termic în accentuare. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pe arii relativ extinse pragul critic de 80 de unităţi și local îl va depăși ușor. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între 35 și 37 de grade și izolat în Câmpia de Vest vor atinge 38 de grade, iar minimele nocturne nu vor coborî sub 20 de grade”, potrivit ANM.

Pentru ziua de joi, 10 august, meteorologii au emis un cod portocaliu pentru mai multe judeţe din ţară. Valul de căldură se va intensifica și va cuprinde cea mai mare parte a țării. Astfel, în zonele joase de relief din vest și local din centru și sud, vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul de 80 de unităţi. Minimele nocturne nu vor coborî, în general, sub 20 de grade, iar în Dealurile de Vest vor fi de 24…25 de grade.

În județele Timiş, Arad, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin și Bihor disconfortul termic va fi accentuat și se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 37 și 39 de grade.

În Maramureș nordul Crișanei, cea mai mare parte a Transilvaniei, nordul și estul Olteniei și în sud-vestul Munteniei, specialiştii ANM au emis un cod galben. Disconfortul va fi ridicat, iar maximele termice se vor situa în general între 35…37 de grade, la umbră.

Valul de căldură va persista până spre sfârșitul săptămânii. În zonele de munte, îndeosebi din nord-vestul teritoriului, pe arii restrânse în timpul după-amiezelor vor fi manifestări specifice instabilității atmosferice.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *