Vești bune pentru locuitorii unei comune timișene. Vor beneficia de servicii de canalizare

satchinez 1

Așteptată de mult timp, această facilitate este pe cale să fie concretizată în localitățile Hodoni și Bărăteaz, aparținând de comuna Satchinez, unde lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul anului.

Astfel, a fost semnat contractul de proiectare și execuție, iar firma care se ocupă de lucrări a demarat, deja, primele acțiuni, aducând în zonă utilajele necesare realizării execuției.

Vor beneficia de canalizare 378 de gospodării din Hodoni și alte 273 din Bărăteaz. Valoarea totală a lucrării, realizată prin PNDL 2, este de aproximativ 14 milioane lei, dintre care două milioane de lei sunt contribuție proprie de la bugetul local.

Canalizarea va fi introdusă și în cealaltă localitate a comunei, la Satchinez, care însă este inclusă în proiectul derulat de Aquatim, unde se așteaptă finalizarea cu succes a licitației. Valoarea din proiect care îi revine Satchinezului în acest caz este de 6,2 milioane euro.

”Ne bucurăm  că reușim, iată, să transpunem în realitate o mai veche dorință din Hodoni și Bărăteaz, pentru ca  oamenii să poată beneficia de servicii care să le sporească nivelul de locuit. Sper să avem cât mai repede succes și la Satchinez, însă acolo lucrurile nu mai depind de noi, ci de modul în care se încheie licitația organizată de Aquatim”, a declarat Florin Cheaua, primarul comunei Satchinez.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *