Vești bune la început de an școlar pentru elevii Liceului Pedagogic ”Carmen Sylva”

pedagogic 1

Emoții mari la startul anului școlar, luni, la Liceul Pedagogic ”Carmen Sylva” din Timișoara. Elevii din clasa pregătitoare au avut pentru prima dată întâlnire cu colegii, cu profesorii și au pășit în sala de clasă.
pedagogic1 1
La ceremonia de deschidere a noului an școlar au participat reprezentanți ai administrațiilor locale, poliției și jandarmeriei, în timpul discursurilor făcându-și apariția și primarul Timișoarei Nicolae Robu. ”Am fost la Colegiul Bănățean, la Moisil, acum am ajuns la Pedogogic și va trebui să merg și la Lenau. Timișoara se mândrește cu câteva unități școlare de elită, iar Pedagogicul este printre ele.
pedagogic3
Câtă vreme voi fi primar orice solicitare făcută de școală, de orice școală, va fi onorată”, le-a promis Robu dascălilor și elevilor. De altfel, la Liceul Pedagogic ”Carmen Sylva” s-au realizat opt noi clase, astfel cursurile se vor desfășura dimineața, a spus directorul instituției de învățământ, Cornel Petroman.

Circulație greoaie în oraș

Aproape 300 de polițiști din Timiș au fost prezenți în zonele grădinițelor, școlilor și liceelor.

Oamenii legii s-au asigurat că manifestările dedicate deschiderii anului școlar decurg fără incidente.
pedagogic4
Unitățile de învățământ au fost incluse în itinerariile de patrulare auto și pedestre ale poliției.

De asemenea, polițiștii de la rutieră au fost prezenți pentru fluidizarea traficului. Cu toate acestea, circulația în oraș a fost greoaie.
pedagogic2
Nicolae Robu spune că el nu a întâmpinat probleme, cu toate că a întârziat 20 de minute la deschiderea anului școlar de la Liceul Pedagogic.

”Am întârziat pentru că s-au lungit cu manifestările la alte școli. Eu am ajuns la timp cât să țin speech-ul. Acum se circulă bine, mai ales că se poate trece și prin pasajul Jiul”, a spus primarul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *