Veste URIAȘĂ pentru bugetari privind voucherele de vacanță și norma de hrană

Termenul până la care mai pot fi folosite voucherele de vacanță din anii precedenți

Voucherele de vacanță și normele de hrană se vor acorda de la începutul lui 2018 în bani, a declarat ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, la finalul dezbaterilor din Comisia pentru muncă a Camerei Deputaților privind proiectul Legii salarizării în sistemul bugetar.

„Mai mulți bugetari iau tichete de masă anul acesta și, de asemenea, este o ordonanță de urgență, dată de Guvernul României, în care toți bugetarii iau un voucher de vacanță, dar care nu este în bani, cum este anul viitor, ci este tichet. S-a rămas pe această variantă, până la începutul anului viitor, iar la începutul anului viitor urmează să se acorde și aceste drepturi, în bani de data aceasta, nu în tichet”, a explicat Olguța Vasilescu.

Aceasta a afirmat, de asemenea, că au fost făcute o serie de reglaje în ceea ce privește salarizarea primarilor, făcându-se o diferențiere între primarul de oraș și primarul de comună, care au același număr de locuitori.

Sursa: stiripesurse.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *