Verificări la programul „Cornul și laptele”

lapte si corn

Președintele Consiliul Județean Timiș, Călin Dobra, a dispus, încă de la începutul acestui an școlar, reluarea verificărilor referitoare la derularea programului de distribuție a produselor de panificație și produselor lactate, de care în județ beneficiază 58.966 de copii.

CITEȘTE ȘI: 15 ani de puşcărie pentru tânărul care şi-a ucis iubita

„Chiar dacă nu am primit sesizări din partea părinților, a directorilor de unități de învățământ sau a altor persoane privind modul în care este gestionat acest program sau privind calitatea produselor care ajung la copii, am decis ca, prin sondaj, să facem controale în școlile din județ.

Sunt mulțumit că din verificările pe care le-am făcut până acum, nu au reieșit probleme legate de produsele distribuite sau de respectarea obligațiilor contractuale. Aceste controale vor continua și în perioada următoare.

CITEȘTE ȘI: Maria Grapini a răbufnit după referendum: A fost ca un duș rece. Am cheltuit bani cu drag

Vrem să ne asigurăm că produsele care ajung la elevi sunt de calitate și că firmele care au câștigat licitațiile respectă întocmai contractele semnate”, a spus Călin Dobra.

Programul pentru școlile României în perioada 2017-2023 prevede că preșcolarii din grădinițele cu program normal de patru ore, de stat autorizate/acreditate și particulare acreditate și elevii din învățământul primar și gimnazial, de stat și particular, primesc, gratuit, lapte, produse lactate și produse de panificație.

CITEȘTE ȘI: Sprijin pentru romii din zona Traian

Consiliul Județean Timiș, în urma unor proceduri de achiziție publică, a încheiat atât acorduri-cadru pe o perioadă de patru ani, cât și contracte subsecvente anuale, astfel încât preșcolarii și școlarii din Timiș să beneficieze de aceste produse.

La începutul lunii septembrie, pentru anul școlar 2018-2019, Consiliul Județean Timiș a încheiat cu SC Biscotto SRL contractul privind furnizarea de produse de panificație, iar cu SC Lactate Bicos SRL Orțișoara contractul pentru furnizarea de produse lactate.

Conform acestor contracte, prețul pentru o porție de produse lactate este de 0,80 lei (fără TVA) și pentru o porție de produse de panificație este de 0,43 lei (fără TVA).


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *