Vară la mijloc de decembrie, în România. Urmează temperaturi cu peste 15 grade mai ridicate faţă de normal

harta meteo 5

Deşi ne apropiem de sfârşitul lunii decembrie, meteorologii ne anunţă că, săptămâna viitoare, temperaturile din termometre vor arăta cu totul altceva.

Odată cu pătrunderea pe teritoriul României a unei mase de aer cald din nordul Africii, valorile din termometre au început să urce. Încălzirea se va face treptat, astfel că săptămâna viitoare este posibil să înregistrăm recorduri termice pentru această perioadă. Miercuri, vom avea temperaturi cu 15 grade mai ridicate faţă de normalul perioadei calendaristice în care ne aflăm. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab şi moderat, iar valorile maxime vor fi cuprinse, în general, între 9 şi 20 de grade. La Târgovişte, vom avea 21 de grade Celsius, iar în Ploieşti se vor înregistra 20 de grade Celsius. Meteorologii ne spun, însă, că toată săptămâna viitoare va fi caldă.
Și în Banat vremea de afară va continua să arate ca una de primăvară, cu temperaturi pozitive, atât în cursul zilei, cât și noapte. La Timișoara, maximele zilei vor atinge 12, 13 grade, iar vineri mercurul din termometre va urca până la 14 grade Celsius.

Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *