Valul de căldură se extinde în cea mai mare parte a țării

Valul de căldură se extinde în cea mai mare parte a țării

Valul de căldură se extinde în cea mai mare parte a țării

Azi, 24 iulie, valul de căldură se va extinde în cea mai mare parte a țării, va fi disconfort termic ridicat și indicele temperatură umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Va fi caniculă în Banat, Crișana, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei, Dobrogea continentală și local în Maramureș și Transilvania. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 și 39 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 12 și 24 de grade, caracterizând o noapte tropicală mai ales în vestul, sudul și local în estul teritoriului.

CITEȘTE ȘI: Colegiul Național ”C.D. Loga” din Timișoara, locul 6 la nivel național printre liceele în care au fost admiși elevi cu media 10

Cerul va fi variabil, iar îndeosebi după-amiaza și seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, local la munte, pe arii restrânse în sud-vest, centru și nord-est și izolat în rest. Pe spații mici cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și va cădea grindină. Noaptea pe alocuri se va forma ceață.

Sursa: ANM


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *