Valoarea punctului de amendă în 2023. Tot ce trebuie să ştie şoferii despre sancțiunile rutiere

Șofer prins în Timișoara cu alcoolemie de 2,36 mg/l. Video

În anul 2023 valoarea punctului de amendă va fi îngheţată la 145 de lei pentru sancţiunile rutiere. Astfel, punctul de amendă nu va mai creşte la 300 lei la începutul anului 2023 după creşterea salariului minim din ianuarie la 3.000 de lei de la 2.550 de lei.

Codul Rutier actual prevede că punctul de amendă are o valoare de 10% din salariul minim brut pe economie.

Potrivit OUG nr. 168/2022 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1186 din 9 decembrie 2022, punctul de amendă a fost îngheţat la nivelul de 145 de lei, amintește ZF.

Valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data de 31 decembrie 2023 în lipsa altor modificări exprese. Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situa la 1.450 de lei.

În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Astfel, amenda maximă pentru persoane fizice (20 de puncte de penalizare) este de la 2.900 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncte de penalizare) este de 14.500 de lei.

CITEȘTE ȘI: Condiția umană la cumpăna dintre ani

Clasele de sancţiuni sunt:

clasa I: 2/3 puncte-amendă;
clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
clasa a IV-a: 9- 20 de puncte-amendă;
clasa a V-a: 21- 100 de puncte-amendă.

Sursa: Mediafax


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *