Condiția umană la cumpăna dintre ani

Condiția umană la cumpăna dintre ani

Condiția umană la cumpăna dintre ani

Nu aduce anul ce aduce ceasul, spune omul simplu și știe el de ce. Puțini erau cei care, în timp ce-și desfăceau cadourile așezate sub bradul de anul trecut, bănuiau că 2022 va fi un an al războiului, iar scene pe care le mai văzuseră doar în filmele despre începuturile celei de-a doua conflagrații mondiale se vor petrece cu adevărat, din nou, în mirifica, dar trista noastră Europă.

Încă și mai puțini erau cei care, cu un an în urmă, înainte de a pleca cu sorcova prin vecini, își imaginau nu că nu vom fi primiți în Schengen (am pățit asta de destule ori până acum), ci că deopotrivă societatea și autoritățile din țara noastră vor riposta cu o vehemență nemaiîntâlnită de decenii pe meleagurile carpato-danubiene.

CITEȘTE ȘI: Obiceiuri şi superstiţii de Anul Nou la români: Vâsc, bani în buzunar şi haine noi

Chiar și așa, istoria îl poate lua cu greu prin surprindere pe românul obișnuit: că președintele Iohannis a făcut guvern cu PSD-ul și UDMR-ul e ceva firesc în țara în care Ion Iliescu și Regele Mihai au devenit prieteni la cataramă, că eurocrații de la Bruxelles ne învață pe noi (tocmai pe noi, cei care am traversat prin beznă anii-lumină ai ceaușismului) cum să facem economie la electricitate doar ne amuză, fiindcă am văzut destui care încearcă să vândă castraveți grădinarului, iar că n-am participat la meciurile din Qatar ne-am consolat repede, constatând că în felul acesta nu am încasat nici un gol.

Toate acestea sunt, la urma urmei, întâmplări banale în trecerea timpului.

La fel vor fi și cele care ne așteaptă în 2023, oricât de insolite și revoluționare ne vor părea atunci când vom da nas în nas cu ele și pe care, oricum, nu avem cum să le bănuim acum.

Ceea ce este cu adevărat important pentru omul simplu – iar dacă este pentru omul simplu, este și pentru istoria profundă a omenirii – ține de păstrarea măsurii umane.

Că vom trimite din nou oameni pe Lună, da, e frumos, ne bucură, dar ne va bucura și mai mult dacă vom trece dintr-o lună în alta cu facturile achitate.

Că ne vom califica la cine știe câte campionate mondiale și olimpiade, așa să fie, vom aplauda frenetic, dar vom fi cu adevărat fericiți dacă tânăra generație, cea născută cu tableta lipită de podul palmei, va trăi cu minte sănătoasă în corp sănătos.

Că vom fi în cele din urmă primiți în Spațiul Schengen, ne vom entuziasma direct proporțional cu procentul adăugat la PIB-ul național, dar onest ar fi să nu ni se mai spună ce generoși sunt cei care, de la Bruxelles, fac împărțeala banilor pe care îi strâng exclusiv din cotizațiile plătite de noi, după ce mai întâi își iau comisionul.

Că va fi pace, să dea Domnul, vom face pelerinaje de mulțumire, numai să fie o pace adevărată și nu, așa cum am cunoscut în atâtea alte epoci istorice, liniște sub teroare.

Avem totuși destule temeiuri să intrăm cu optimism în noul an, pentru că am mai trecut printr-o rundă de încercări grele și ne-am păstrat condiția umană.

Pandemia nu ne-a făcut mutanți, criza energetică nu ne-a sălbăticit, războiul din vecinătate nu ne-a desolidarizat.
‘Suntem tot cei care am fost, cu micile noastre calități, cu micile noastre defecte, cu marea noastră dorință de a ne bucura de viață, de a ne face cât putem de confortabilă existența care ne-a fost hărăzită.

Și așa vom rămâne și la anul.

Și la mulți ani!


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *