
Aleșii comunei timișene Ghiroda, din componența zonei metropolitane a Timișoarei, au decis, la cea mai recentă ședință de plen a consiliului local, să dea undă verde extinderii rețelei de alimentare cu energie electrică a unuia dintre noile sale minicartiere.
Este vorba de zona PUZ Tineri, unde, prin această investiție, vor fi racordate la rețea 337 de gospodării, totodată fiind instalate și trei posturi de transformare.
Cu același prilej, consilierii din Ghiroda au aprobat și un alt obiectiv de investiții în extinderea rețelelor de utilități locale: mai precis, a rețelei de canale tehnice de pe unele artere ale localității aparținătoare Giarmata Vii.
Sunt vizate străzile Afinelor, Coacăzelor, Fragilor, Merișor, Mărului și Aleea Pădurarilor, iar valoarea lucrărilor urmează să se ridice la aproape 1,1 milioane de lei.


