
USR îi cere ministrului Energiei să ia măsuri urgente pentru a stimula producţia de energie şi să renunţe la schema de plafonare
USR îi cere ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să ia măsuri urgente pentru a stimula producţia de energie şi gaze şi să renunţe la schema „paguboasă” de plafonare, informează agerpres.ro.
Renunţarea la schemă se poate realiza treptat până când România va ajunge din nou la „o piaţă concurenţială şi la preţuri corecte, nu preţuri stabilite din pix” de PSD şi PNL, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de USR.
„România a ajuns în topul ţărilor cu preţuri mari la energie şi gaze din cauza schemei de plafonare introduse de Guvernul PSD-PNL. Ministrul Sebastian Burduja recunoaşte că sunt unii care profită de pe urma plafoanelor stabilite de stat, dar pare că alege să închidă ochii, continuând fix aceeaşi bătaie de joc pe care a inventat-o predecesorul sau, Virgil Popescu”, susţine USR.
CITEȘTE ȘI: Două cadre didactice de la Facultatea de Matematică și Informatică din Timișoara, recompensate cu Bursele ANIS pentru inovație în educație
Deputata Cristina Prună îl acuză pe ministrul Energiei că „recunoaşte nonşalant ca România are printre cele mai mari preţuri” din UE la energie şi gaze, dar nu face nimic ca să schimbe situaţia.
„Avem o adevărată ‘schemă’ de plafonare/compensare a preţurilor până în 2025 care ne costă miliarde de lei. Mai exact, statul a asigurat până acum furnizorilor de electricitate venituri certe de 22,4 miliarde de lei!
Ce înseamnă această compensare? Practic, Guvernul a fixat din pix, acum un an, preţurile la care furnizorii vând energia şi gazele naturale.
Problema e că Guvernul a garantat furnizorilor printre cele mai mari preţuri din Europa, aşa cum constată clar Eurostat!
Asta, deşi preţurile la energie şi gaze au scăzut peste tot în Europa şi de trei ori în cazul electricităţii”, explică vicepreşedinta Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.
Sursa foto: Facebook/Cristina Prună
tanti Pruna, nu cumva ati castigat alegerile cu PNL?