
Două cadre didactice de la Facultatea de Matematică și Informatică din Timișoara, recompensate cu Bursele ANIS pentru inovație în educație
În cursul acestei săptămâni, au fost acordate premiile Burselor ANIS (Asociația industriei de software și servicii) pentru anul în curs.
Obiectivul programului Burse ANIS constă în stabilirea unei colaborări între sectorul industrial și mediul academic pentru sprijinirea tinerilor cadre didactice în integrarea unor tehnologii noi în conținutul universitar și adoptarea unor metode inovative de predare.
Cu o acoperire națională și finanțări în valoare de 5.000 de euro pentru fiecare proiect selectat, Bursele ANIS sunt destinate tinerilor profesori universitari, asistenților și doctoranzilor cu activitate didactică.
La categoria ”Big data”, locul 1 a fost obținut de Adrian Spătaru, lector la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității de Vest din Timișoara, pentru proiectul “Big Data Technologies” – introducerea în cadrul cursului universitar a unor exemple de utilizare a algoritmilor de ”Machine Learning” implementați în biblioteca PySpark în cadrul materialului de laborator.
CITEȘTE ȘI: Simonis: Finanțare de 6,8 milioane de euro pentru Mitropolia Banatului, pentru achiziționarea unor clădiri și terenuri din centrul Timișoarei
Programul acoperă modul în care pot fi utilizate resursele Cloud, în special Google Dataproc, pentru crearea unui cluster de procesare a datelor.
În cadrul categoriei #Blockchain, câștigătorul acestui an este Darius Galiș, asistent doctorand la aceeași facultate, care a propus programul “Tehnologia Blockchain între ideologie și provocare”.
Obiectivul, atât al cursului, cât și al laboratorului, este să introducă studenții masteranzi în conceptele legate de blockchain și să ofere o perspectivă realistă și echilibrată asupra conceptului integral de blockchain.