Un utilizator Facebook a surprins momentul în care ursul ce s-a plimbat timp de mai bine de trei ore prin oraș, a fost împușcat mortal.
Ursul care s-a plimbat câteva ore prin oraş, chiar şi prin Piaţa Mare din centrul istoric, a fost ucis pentru că tranchilizantele nu au reuşit să-l imobilizeze şi animalul ajunsese nu doar pe casele oamenilor, ci în curtea unei fabrici de mobilă, punând în pericol viaţa a 50 de muncitori care erau la serviciu, a precizat miercuri prefectul Cristian Roman.
„Ursul a venit din pădure, dinspre Grădina Zoologică (Grădina Zoologică este situată în Pădurea Dumbrava n.red.), nu este de la Zoo, acesta a fost văzut în oraş, (….) în Piaţa Mare, în faţa Primăriei, aici un tată, când l-a văzut, s-a pus pur şi simplu peste copil să-l apere. La rapiditatea cum se mişca, sărea garduri, ursul era un real pericol. Şeful Cancelariei de la mine l-a văzut în trafic şi nu îi venea să creadă. S-a încercat cu tranchilizante să se oprească ursul, dar nu s-a reuşit. La un moment dat, ursul a intrat în curte la fabrica de mobilă, unde erau 50 de oameni, care erau în pericol. Tranchilizantul îşi face efectul în funcţie de cum prinzi animalul, cât de adânc intră, câţi ani are animalul. Tranchilizantul, din ce mi s-a explicat, putea să-şi facă efectul şi după 30 de minute. E posibil în alergare, ursul să fi pierdut acul de la tranchilizant”, a răspuns prefectul la întrebarea dacă nu a existat altă soluţie decât uciderea ursului.
Potrivit prefectului de Sibiu, s-a deschis un dosar penal pentru folosirea armei de foc, însă singura soluţie sigură pentru protecţia oamenilor a fost împuşcarea animalului.
stiripesurse.ro