Urmărire în toiul nopții: polițiști pe urmele unor hoți. I-au prins în Timișoara

urmarire 1

Se bănuiește că au comis mai multe furturi, în vestul țării, dar acum au ajuns după gratii. Este vorba despre  trei bărbați care au fost prinși  de polițiști. Totul, după  ce  ar fi pătruns într-o societate comercială de pe raza județului Arad, de unde au sustras mai multe bunuri.

CITEȘTE ȘI: Societatea Timișoara dezaprobă decizia Curții Constituționale privind desființarea IRR

La scurt timp, polițiștii timișeni au depistat în trafic, pe raza localității Giarmata, autoturismul în care se aflau persoanele bănuite, pornind în urmărirea acestuia. Pe strada Dej din Timișoara, mașinal a fost abandonată, cei trei bărbați fiind imobilizați la scurt timp de către polițiști.

În  autoturism au fost găsite ustensile folosite la comiterea infracţiunii. Bunurile sustrase în valoare aproape 20.000 de lei au fost recuperate. Prejudiciul total cauzat urmează a fi stabilit în urma anchetei aflată în desfășurare.

Cei trei bărbați de 22, 23 și 35 de ani au fost reținuți pentru 24 de ore, ulterior magistrații emițând pe numele acestora mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Timiș.

 

În continuare, polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor în cauză.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *